Pune-mă pe stânca vieţii
Autor: Lupşea George  |  Album: Pe Urmele Mântuitorului  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de lupsea in 04/01/2009
Pune-mă pe stânca unde nu pot să urc
Cu braţul Tău puternic o Doamne,
Şi du-mă Te rog în al sfinţilor cerc,
Pământul cu Tine o Doamne să-l trec
Pe aleea ce duce spre slăvile senine!

Urcă-mă Doamne în barca salvării
Când valuri veni-vor să nu mă scufund!
Şi toarnă Te rog din vasu-ndurării
O ungere sfântă pentru ziua-ncercării
Căci viaţa e grea, de nu am un scut!

Invită-mă Doamne la masa tăcerii
În lupta cuvintelor nepotrivite!
Să vadă în mine şi omul perzării
Că Tu-ai pus în mine un rod al iubiri
Şi-aceasta s-o pot dovedi prin cuvinte

Mai treci pe la mine, Isuse iubit
Când vezi că mi-e greu pe cărare,
Păstrează-mi în inimă veşnicul gând
Şi el să mă-nalţe spre locul Tău sfânt
Atunci când sfârşi-voi a mea alergare!

O urcă-mă Doamne pe stânca vieţii
Acolo unde nu pot urca fără Tine
Aştept cu nerăbdare zorii dimineţii
Ştiind că va fi o zi a dreptăţii
Când veşnic voi fi cu Tine o Doamne-

Dec 2008
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1593
  • Export PDF: 3
Opțiuni