Când atuncea-n seara Cinei,
Doamne, Tu, Învățătorul
chiar și Iudei vânzătorul
i-ai spălat supus piciorul,
și-ai șezut cu el alături, și-ai mâncat cu el o pâine:
- ne-ai dat pilda umilinței ce pe veci de veci rămâne.
Ca oricine-ar vrea pe lume,
printre-ai Tăi, să fie mare,
să slujească tuturora, mai smerit ca orișicare!

...O, dar azi câți ucenici sunt înălțați și-n bogăție
cum pot ei sluji la alții
dacă nu-Ți slujesc nici Ție!

Cu treizeci de-arginţi pe Iuda
când l-a amăgit Soborul
pentru dânșii s-a făcut el din apostol
- vânzătorul!
Dar apoi mustrat de gândul care nu-i voia să tacă
sub povara deznădejdii, el s-a spânzurat de-o cracă.

- În acele zile, Doamne,
pofta de arginți flămândă
doar pe unul din apostoli
l-a învins ca să Te vândă.
Astăzi însă, câți dintr-înșii
având punga-n veac săracă,
gata sunt în orice vreme
și pe-un preț mic s-o facă!
și-o fac liniștiți aceasta,
făr-să simtă barem truda
și mustrarea conștiinței
ce-a avut-o pân-și Iuda!...

Când sub greutatea lumii asudai în Ghetsimanii,
bând paharul greu al jertfei
și-așteptai supus dușmanii,
Tu purtai povara singur și durerea cea amară
cei apropiați, Isuse, liniștiți dormeau afară.

... Ca atunci Tu-nduri și-acuma
Singur și din greu, amarul
căci în loc să se micească, tot mai mare e paharul
și pe mii de cruci când iarși lumea-i gata să Te-așeze
vai cum dorm, și câți, acei puși de Tine
să vegheze!...

Când erai pe cruce, Doamne, sus pe vârful Căpățânii
și scuipau spre Tine-n hule arhireii și bătrânii,
trecătorii și soldații -
în noroadele haine -
tot a mai rămas un prieten, un apostol, lângă Tine,
o dovadă a iubirii și un martor spre osânda
lumii ce-a-nsetat de sânge și de-omor a fost flămândă!

...Astăzi însă, când Te scuipă mii de buze criminale
când potop se-nalţă ura pân-la poala Crucii Tale
o, alăturea de Tine în a prigonirii cuie
dintre-ai Tăi, atât de-adesea,
azi, Isuse, nici unul nu e.

În slăvita dimineață când ai înviat, Isuse
Te-așteptau cei dragi cu lacrimi și cu bucurii nespuse
Te-așteptau nedespărțiții:
magdalenele, zacheii
și pescarii Tăi de oameni, de la Marea Galileii...

Astăzi însă, vai, adesea, printre noi, a Ta-nviere,
numai Iude-o mai așteaptă să Te vândă cui Te-ar cere,
numai Ane și Caiafe să Te chinuie-n durere,
numai cruci, oțet și fiere,
numai buze să Te scuipe,
numai guri să Te hulească -
...asta Ţi-e recunoștința, cruda gloată "creștinească".

O, voi toți creștini de forme, de paradă și de nume
ce-aveți sfânta datorie de-a-L sluji pe Domnu-n lume!
- ce răspundere-uriașă veți avea la Judecată
pentru lumea asta întreagă ce-o lăsați întunecată
să se piardă-n rătăcire de Hristos înstreinată
făr-să-i arătați Lumina cu o viața-adevărată!
Făr-să-i dați o mărturie prin viață și prin faptă
că trăiți în curăție
și-I cunoașteți Calea Dreaptă!
Căci în loc de-apostolie și lucrarea cea curată
voi trăind în fărdelege faceți slujba vinovată
pentru care nu-i uitare, nici iertare niciodată!

Voi vă pierdeți...
răul crește...
iadul râde și petrece...
Când veți înțelege oare?
Căci e ceasul doisprezece!