Când atuncea-n seara Cinei,
Doamne, Tu, Învățătorul
chiar și Iudei vânzătorul
i-ai spălat supus piciorul,
și-ai șezut cu el alături, și-ai mâncat cu el o pâine:
- ne-ai dat pilda umilinței ce pe veci de veci rămâne.
Ca oricine-ar vrea pe lume,
printre-ai Tăi, să fie mare,
să slujească tuturora, mai smerit ca orișicare!... O, dar azi câți ucenici sunt înălțați și-n bogăție
cum pot ei sluji la alții
dacă nu-Ți slujesc nici Ție!

Cu treizeci de-arginţi pe Iuda
când l-a amăgit Soborul
pentru dânșii s-a făcut el din apostol
- vânzătorul!
Dar apoi mustrat de gândul care nu voia să tacă
sub povara deznădejdii, el s-a spânzurat de-o cracă.

- În acele zile, Doamne,
pofta de arginți flămândă
doar pe unul din apostoli
l-a învins ca să Te vândă.
Astăzi însă, câți dintr-înșii
având punga-n veac săracă,
gata sunt în orice vreme
și pe-un preț mai mic s-o facă!
Și-o fac liniștiți aceasta,
făr-să simtă barem truda
și mustrarea conștiinței
ce-a avut-o pân-și Iuda! ...

Când sub greutatea lumii asudai în Ghetsimanii,
bând paharul greu al jertfei
și-așteptai supus dușmanii,
Tu purtai povara singur și durerea cea amară,
cei apropiați, Isuse, liniștiți dormeau afară.... Ca atunci Tu-nduri și-acuma
Singur și din greu, amarul,
căci în loc să se micească, tot mai mare e paharul
și pe mii de cruci când iarși lumea-i gata să Te-așeze,
vai cum dorm, și câți, acei puși de Tine
să vegheze! ...

Când erai pe cruce, Doamne, sus pe vârful Căpățânii
și scuipau spre Tine-n hule arhireii și bătrânii,
trecătorii și soldații -
în noroadele haine -
tot a mai rămas un prieten, un apostol, lângă Tine,
o dovadă a iubirii și un martor spre osânda
lumii ce-a-nsetat de sânge și de-omor a fost flămândă!... Astăzi însă, când Te scuipă mii de buze criminale
când potop se-nalţă ura pân-la poala Crucii Tale,
o, alăturea de Tine în a prigonirii cuie
dintre-ai Tăi, atât de-adesea,
azi, Isus, nici unul nu e.

În slăvita dimineață când ai înviat, Isuse,
Te-așteptau cei dragi cu lacrimi și cu bucurii nespuse
Te-așteptau nedespărțiții:
Magdalenele, Zacheii
și pescarii Tăi de oameni, de la Marea Galileii...

Astăzi însă, vai, adesea, printre noi, a Ta-nviere,
numai Iude-o mai așteaptă să Te vândă cui Te-ar cere,
numai Ane și Caiafe să Te chinuie-n durere,
numai cruci, oțet și fiere,
numai buze să Te scuipe,
numai guri să Te hulească...
-Asta Ţi-e recunoștința, crudă gloată "creștinească"! ?

O, voi toți creștini de forme, de paradă și de nume,
ce-aveți sfânta datorie de-a-L sluji pe Domnu-n lume!
- ce răspundere-uriașă veți avea la Judecată
pentru lumea asta întreagă ce-o lăsați întunecată
să se piardă-n rătăcire de Hristos înstrăinată,
făr-să-i arătați Lumina cu o viață-adevărată!
Făr-să-i dați o mărturie prin viață și prin faptă
că trăiți în curăție
și-I cunoașteți Calea Dreaptă!
Căci în loc de-apostolie și lucrarea cea curată
voi trăind în fărdelege faceți slujba vinovată
pentru care nu-i uitare, nici iertare, niciodată!

Voi vă pierdeți...
răul crește...
iadul râde și petrece...
Când veți înțelege oare?
Iată, ceasul doisprezece!