Ni s-au dus cu vremi apuse
bucuriile șuvoi,
prietenii, frății de-o clipă
ce-am crezut
pe vecii că se-nfiripă
ni s-au dus așa de-n pripă
au trecut,
și-n al lacrimii șuvoi,
ai rămas doar Tu, Isuse,
Tu cu noi! ...

Frați de amintiri nespuse
din cerescul Tău război
frați de care strâns ne leagă
dor și gând,
din frăția ce ne-ncheagă
câte unul se dezleagă
rând pe rând...
Și-n al Tău ceresc război
mai rămâi doar Tu, Isuse,
Tu cu noi.

Și-alte prietenii aduse
de s-ar duce iar-napoi,
dacă frați de-ai noștri iară
ne-ar lăsa,
ca să scape de ocară
și de ura lumii-amară
ar pleca,
orișicâți vor da-napoi,
Te rugăm rămâi, Isuse,
Tu cu noi.