O, suflet ce te-afunzi tânjind
În apele-ntristării grele
Cât aș dori să te cuprind
Cu mreaja-ndemnurilor mele.

Și cât aș vrea să te atrag
Cu știrea ta sau fără știre
Legat cu glasul cel mai drag
Spre-un dulce rug de strălucire.

Și-ajuns acolo, descălțat
De-a firii vechi încălțăminte
Să-ncepi să mergi străluminat
De-un foc nebănuit-nainte.

Căci tu nici nu gândești acum
când paști trăirile mărunte
Câte minuni te-așteaptă-n drum
Și câte străluciri pe munte.