Dorinţe bune! Ştiu că multe-aveţi.
Dar sunt de lene, des înnăbuşite,
Cum gerul rău grădinii înflorite
Îi spulberă nădejdea noii vieţi.

Uşor găsim motive ce-au putut
Să ne oprească sfintele dorinţe.
Sugrumă firea drepte năzuinţe-
Şi-un bine piere încă nenăscut.

Iar undeva, o văduvă sperând,
Aşteaptă, neavând nimic pe masă.
La altul a intrat durerea-n casă,
Şi îl apasă greul la pământ.

Vom sta cândva în faţa Celui sfânt.
Dorinţele-nu au nici o valoare.
Şi nu va răsuna atuncea oare:
"Nu v-am cunoscut nicicând"?