Cu câtă-nţelepciune s-ar cere să păşim
când nu ştim calea clipei de-ajungem s-o sfârşim.

Cu câtă lepădare de tot ce parc-avem
Când nu ştim lângă toate cât încă mai suntem.

Cu câtă pocăinţă spre orișice păcat
Când nu ştim dacă mâine mai poate fi iertat.

Cu câtă dezlipire de tot ce întâlnim,
Când nu știm niciodată `napoi de mai venim.

Cu câtă dărnicie spre tot ce-am mai putea,
Când nu ştim dacă mâine vom fi sau vom avea.

Cu câtă grabă sfântă spre-al mântuirii dar
Când nu ştim dacă mâine nu poate fi-n zadar.