Ţi-am spus Isuse, ruga mea!

Ţi-am spus Isuse ruga mea
Dorinţa-n sufletu-mi pustiu,
Ce frământat e de durerea
Ce-ncet îmi mistuie puterea,
Care n-aş vrea s-o mai ştiu!

Sub ţinerea-i cea nemiloasă
Mă simt şi zlab şi-mpovărat,
Vreau s-ajung curând acasă
Căci zi de zi, mult mă apasă
Cu boldul său de ne-ndurat.

Aş vrea ca să mă izbăveşti
Din lanţul ce mă ţine strâns,
Şi puteri noi să-mi dăruieşti
Prin Duhul, să mă-ntăreşti
Să trec uşor suspin şi plâns.

Cât de scumpă dezlegarea
Va fi şi-n sufletu-mi pustiu,
Şi cât de dulce vindecarea
Ce mi-ar produce alinarea
Să trăiesc, aş vrea s-o ştiu!

Să spun la toţi ce numai Ţie
În momente-ale-mbolnăvirii,
Ţi-am spus cu mare bucurie
Sperând în pace şi-armonie
Nutrind clipele-nsănătoşirii.

Să spun că glasul nevolnic
Mi-ai auzit şi mi-ai răspuns,
În timp ce cugetul statornic
De viaţa sfântă fiind dornic,
Voinţei sfinte, a corespuns.

Şi să spun despre minunea
Prin îndurarea Ta cea mare,
Că ai raspuns la rugăciunea
Ce a trecut peste genunea
Timpului de grea-ncercare..

Căci Doamne, nu vei urgisi
În lumea aceasta niciodată,
Pe-un suflet ce se va zdrobi
De Piatra Vie,... spre-a trăi,
De Stânca Vieţii, încercată!

Flavius Laurian Duverna
29 ianuarie 2009