Nu suntem nimic în lume

Nu santem nimic în lume
Decât umbre trecătoare
Dar nu ne-am născut aici
Chiar așa la întâmplare,

Plămădiți de-o mâna sfântă
Și cu suflet din lumină
Poate am uitat adesea
Că suntem făcuți din tină

Că-n iubirea-Î fără margini
Ne călăuzește un Tata
Prin a lumii labirinturi
Ca să-L întâlnim odată.

Să ajungem iar la starea
Ce-o avea întâiul om,
In grădina fericirii
Până a mâncat din pom.

Iar pedeapsa a fost dată
Chiar de Însuși Dumnezeu,
Omul trebuia să moară
Acum pentru păcatul său.

Se rostise scurt sentința
Consecințele au fost grele,
Omul prin puterea sa
Nu putea decât să spere.

Despărțit de Dumnezeu
Începuse decăderea,
Neavând nici o speranță
Să primească înfierea.

Trebuia o jertfă mare
Stropită cu sânge sfant,
De aceia din mărire
Coborăt-a pe pământ,

Însuși Dumnezeu să moară
Sus pe lemnul blestemat,
Să salveze omenirea
Și pe omul vinovat.

Prin această jertfă sfântă
Putem iarăși a spera,
Căci odată- n veșnicie
Noi vom sta la dreapta Ta

Nu vom fi nicicând în stare
Pe deplin să-ți mulțumim
Dar dorim un lucru Doamne
Sus in cer cu Tin* să fim

Amin