Doamne, Tu eşti cheia fericirii eterne,
Eşti dorul ce-n suflet iubirea aşterne,
Eşti trandafirul căzut din înalt în ţărână,
Strivit de valuri, de vânt şi furtună,

Peste lumi sângerânde şi triste Tu vii,
Aducând alinarea în inimi rănite, pustii,
Deschizi orizonturi şi drumuri de har,
Speranţe în trupul istovit şi hoinar,

Lumină ai pus în unghere uitate şi reci,
Mă însoţeşti şi acum printre văi, munţi, pe poteci,
Doar cu Tine o, Doamne, mai pot să visez şi să sper,
Fără Tine, pământul e doar o fărâmă-n eter,

În amurg de-alabastru Te-aştept ca să vii lângă mine,
Să-mi spui de Golgota, de harul primit azi prin Tine,
Să simt şi să gust libertatea, ca o pasăre-n zbor,
Să exersez bucuria, să mă hrănesc din al vieţii izvor,

Iar atunci când pe drumuri, istovit şi pierdut pribegesc,
Petalele iubirii să îmi îndrume paşii, la Tine să privesc,
În nuferi albi să-nvălui durerea şi dorul, toată truda,
Să nu Te vând pe galbeni, aşa cum făcu Iuda,

Să îmi arăţi din ceruri că eşti mereu cu mine,
Că nu mă lasi o, Doamne, iubirea-Ţi să m-aline,
Eşti necuprins, eşti veşnic, împărăţeşti pământul
Şi voi păstra-n sfinţenie, cu Tine, legământul!

06/03/2009, Barcelona- Lucica Boltasu