Cuvântarea cincea a lui Pavel
Autor: Flavius Laurian Duverna  |  Album: Tezaur Biblic, versificat  |  Tematica: Slujire
Resursa adaugata de Duverna in 27/10/2009
Cuvântarea cincea a lui Pavel
(Înaintea Sinedriului)

(Asistat de Lisias şi Festus)

(Cuprinde Fapte 23.1-6; 25.8,0-12.)

Pavel, s-a uitat ţintă la Sobor, şi măsurându-şi bine cuvintele, a zis:
-" Fraţilor, în tot timpul, eu am vieţuit cu toată curăţia cugetului meu,
Potrivit cu credinţa părinţilor noştri, de care niciodată nu m-am dezis
Până în ziua aceasta, prin toate necazurile, înaintea lui Dumnezeu!"

Atunci, marele preot Anania, le-a poruncit la cei ce stăteau lângă el
Să-l lovească peste gură; dar Pavel, plin de curaj, s-a apărat îndată,
Declarând: " Te va bate Dumnezeu, perete văruit! Căci tu, de altfel,
Vrei să mă judeci după Lege, dar spui împotriva Legii, să mă bată!’’

Cei de lângă el au zis: " Îti baţi joc de marele preot al lui Dumnezeu!’’
Şi Pavel a răspuns: " N-am ştiut că este marele preot, căci este scris:
Pe mai marele poporului tău să nu-l grăieşti de rău; şi de aceea eu,
Îmi apar pricina învinuirii, şi cu tot respectul v-ascult, tot ce-aţi zis!’’

-" Fraţilor, eu sunt Fariseu, fiu de Fariseu! s-a adresat el Soborului:
Din prcina nădejdii în învierea morţilor, sunt eu astăzi dat în judecată,
N-am păcătuit cu nimic nici împotriva Legii, nici împotriva Templului
Ca să fiu târât înantea marelui Preot, ca să-mi ascult sentinţa dată!’’

" Nu sunt vinovat cu nimic, nici împotriva Legii cum ei mă învinuiesc,
Şi nici împotriva Templului, nici chiar împotriva Cezarului, aşişderea,
Nu am făcut nimic vrednic de moarte, împotriva Iudeilor, ce-i iubesc.
Festus a zis: , , Vrei să te sui la Ierusalim să fii judecat înaintea mea?’’

Pavel i-a zis: -" Eu stau înaintea scaunului de judecată al Cezarului,
Acolo trebuie să fiu judecat! Si după cum ştii şi tu însuţi foarte bine,
Pe Iudei nu i-am nedreptăţit cu nimic, luându-le dreptul cuvântului,
Şi dacă am făcut poate vreo nedreptate, s-au vreo nelegiuire în sine...

Vrednică de moarte, nu mă dau în lături dela moarte, dacă-s vinovat;
Dar dacă nu e nimic adevărat în lucrurile ce mă pârăsc, să m-apuce,
Nimeni n-are dreptul să mă dea lor. Cer de Cezar, ca să fiu judecat!’’
Festus i-a zis: " De Cezar ai cerut să fii judecat, la Cezar te vei duce!’’

Flavius Laurian Duverna
15 martie 2009
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1247
  • Export PDF: 59
Opțiuni