SPRE CER


Iată-s zilele din urmă şi creștinul pocăit,
Trebuie să-şi întărească pasul înspre infinit.
De multe ori speranțe se ofilesc, uneori mor,
Când năvălesc necazuri grele, cu dureri care dor.
Trăirea-n evlavie dă putere... în necaz şi boală...
Şi credinţa nu pune Cuvântul la îndoială.
Părintele ceresc... cu iubire ne șlefuiește,
În necaz cercetează, pentru cer ne pregăteşte.

Duhul Sfânt în inimi lucrează cu intensitate,
Ne ţine ochii deschişi, înspre cer îndreptate.
Aburul cunoştinţei se ridică peste pământ...
Şi condensat în perlă, stă sub porunci din Cuvânt.
Inima din desișul frământărilor s-avântă...
Spre corul de îngeri, ce Domnului Slavă cântă.
Universul primește o nouă înfățișare,
Pe altarul dragostei veșnicului Soare.

Aleargă sufletele într-o lucrare sfântă,
În harul care pe strunele îndurării cântă.
Urcă muntele prețios cu Isus, tot Calvarul,
În inimă intrate bucurii îți uită amarul.
Nici furtuna nu te doboară şi nici viaţa grea,
Când veşnicia te incendiază cu iubirea.
Din lava care s-a încins... să dea izbăvirea,
Prin Hristos răstignit intensifică nemurirea.

Spre spațiul Celui veşnic, Duhul Sfânt ne păzeşte,
Să nu cădem în păcat şi limite ne stabilește.
Din adâncul bogatelor clemențe dăruieşte
Izvorul, ce dorul însetatului potolește.
Dragostea divină, izvor curat de lumină,
Șterge urma lacrimilor, ceau curs pentru vină.
Din făclia cunoştinţei vorbește adevărul,
Înspre Ţara Sfântă îşi duce Isus poporul.

Amin!