Pe umerii mei mai atârn-o pustie
de care-n răstimpuri încinse mă mir!
şi-n jariştea mea glosematica scrie
cu litere mici panoplii de ghimbir.
Va mai muri o perenă-ntrebare
ascunsă ca firul de lână în pled.
ah, câtă propensiune e-n stare
să-nghită speranţa în care mai cred!
Incet, din premisă răsar două nume,
doi oameni se luptă în inima mea;
firescul mă vrea catatonic în lume,
iubirea mă trage angelic spre ea.
Pe umeri încep să-ncolţească cuvinte.
Tu, Doamne, le fă alfabete de grâu.
Atunci când pustia va râde, fierbinte,
eu, cu credinţa s-o-ngurgui în frâu.