BOGATUL ŞI LAZĂR

Dionisie Giuchici
vol. 2 - Domnul, nu eu!

Ca şi bogatul în porfiră,
Sunt mulţi şi astăzi pe pământ,
Care aleargă după slava
Ce zboară ca şi pleava-n vânt.

Ei caută numai strălucirea
Acestui veac rătăcitor,
Şi nu-i priveşte mântuirea,
Să-şi mântuiască viaţa lor.

Dar bogăţia cea pământească
Se vestejeşte, oricât ar fi,
Să ne încredem numai în Domnul,
Să nu ne-ncredem în bogăţii!

Săracii-aşteaptă milostivire,
Priviţi pe Lazăr, la poartă stând,
Dar nici o mână nu se întinde
Ca să-l ajute pe cel flămând.

Aşa îşi petreceau viaţa
Cei doi, în veacul depărtat;
Acel bogat în strălucire,
Iar bietul Lazăr întristat.

În sărăcie şi durere,
La poartă câini-l mângâiau,
Pe când bogaţii în porfiră,
În casa lor beau şi mâncau.

Dar a venit şi-o clipă-n care,
Cei doi din lume au plecat;
Şi Lazăr bietul, sărac şi simplu,
Şi omul mândru, omul bogat.

Condus de îngerii strălucirii,
Săracul simplu, dar credincios,
În strălucire şi fericire,
În cerul slavei cel glorios.

Acel bogat s-a dus în chinuri,
În locul cel nefericit,
Lăsând şi aur, şi porfiră,
Şi tot ce şi-a agonisit.

Acolo numai curge vinul,
Nici apă nu-i, nici mângâieri,
Acolo flacăra şi chinul
Te lasă fără de puteri.

"Vai ce durere! Vai, mor de sete!
Părinte Avraame, e-atât de greu!
Lasă-l pe Lazăr cu-n strop de apă,
Căci focul arde în jurul meu!"

"Nu se mai poate! Aşa rămâne
Cum fiecare şi-a pregătit!
Adu-ţi aminte de strălucirea
Şi slava-n care tu ai trăit.

Tu ţi-ai ales în lume slava,
Şi partea bună pe pământ,
Iar Lazăr s-a-ncrezut în Domnul,
În Dumnezeu] nostru Sfânt.

Chiar dac-am vrea, e imposibil!
Căci între noi şi voi, să ştii,
E-o graniţă prăpăstioasă,
De-acolo nu mai poţi ieşi!"

"Vai ce durere! Vai ce durere!
Trimite iute la fraţii mei
Un sol de-acolo, din alte sfere,
Să nu ajungă aici şi ei!"

"Ei au Cuvântul şi Legea Sfântă,
Să creadă totul ce este scris!"
Căci prin credinţă, scapi de osândă,
Şi vei ajunge în Paradis.

Amin