COPACII

Dionisie Giuchici
vol. 2 - Domnul, nu eu!

Copacii au plecat
Să ungă-un împărat,
Să-l pună-n fruntea lor
Ca domn peste popor.

Cu toţi s-au sfătuit:
"Măslinu-i potrivit
Să fie împărat."
Dar el i-a refuzat.

Măslinul le-a răspuns:
"Eu am destul, de-ajuns,
Căci Dumnezeu mi-a dat
Un untdelemn curat.

Şi cum să-l părăsesc?
Când eu înveselesc
Pe Dumnezeu mereu,
Prin ceea ce rodesc."

Nici via nu a vrut
Să-şi lase-al ei destin.
Ea nu a renunţat
La struguri şi la vin.

"Eu nu voi părăsi
Ce Dumnezeu mi-a dat."
Nici via nu a vrut
Să fie împărat.

"Smochinul, poate el
Ar vrea şi ar dori
Să fie împărat,
Şi noi îl vom sluji."

Copacii i-au propus
Când la smochin s-au dus,
Dar pomul minunat
Şi el i-a refuzat.

"Eu nu voi renunţa
Nicicând la roadă mea!
Căci eu împărătesc
Smochine când rodesc.

Şi sunt apreciat
De cei ce le-au gustat,
Căci Dumnezeu a vrut
Să dau eu rod plăcut."

Atunci l-au întrebat
Pe omul înţepat,
Pe omul cel străin
Simbolizat prin spin.

"N-ai vrea tu să domneşti
Şi să împărăteşti?"
Iar omul îngâmfat
Pe tron s-a aşezat.

Dar focul a ieşit
Şi spinul l-a aprins:
Când nu eşti mulţumit,
Vei fi bătut, învins.

Iar dacă i-ai ucis
Pe cei din jurul tău,
Cu dorul să domneşti,
Nu-i bine , dragul meu.

Există un Stăpân,
Şi un Judecător.
De nu-L vei respecta,
Vei arde în cuptor.

Ca şi Abimelec,
Ca spinul din trecut,
Deşi s-a înălţat,
La urmă a căzut.

Nu-ţi părăsi rodirea,
Căci Domnul te-a-nzestrat
Cu Duh şi cu putere,
Cu untdelemn curat.

Nu părăsi acestea
Cu dorul de-a domni,
Învaţă de la pomii
Cu roade pe câmpii.

Căci vinul şi smochina,
Dulceaţă, bucurii,
Sunt Duhul Sfânt, puterea
Ce-n tine va rodi.

Nu renunţa la Domnul
Cu dorul de-a fi spin.
Păstrează-ţi calitatea
Curată, de creştin.

Amin