ÎN LISTRA (1)

Dionisie Giuchici
vol. 2 - Domnul, nu eu!

Pavel a purtat ţepuşul, coborând din înălţime,
Ca nu cumva să primească taurii de la mulţime.
El avea cumva motive, dar sărmanii noştri fraţi,
Pentru ce ar vrea să fie de popor încununaţi?

Pentru titlu, doctorate, asta-i zero, dragul meu,
Pentru astea nu-s motive să te facă lumea zeu.
Că le spui din limba greacă şi ebraică la copii,
Duhul Sfânt n-are nevoie de asemeni melodii.

Când ologii-s tot pe vatră, şi bolnavii-s tot pe pat,
Iar tu vrei aplaude frate, şi să fii încununat.
Sfâşie-ţi mantia firii şi dezbracă-te de eu,
Şi vorbeşte-le la oameni simplu, despre Dumnezeu.

Căci Irod vorbea odată, şi pe sine s-a slăvit,
Iar la urmă carnea, corpul, în dureri s-au nimicit.
Nu considera că-i hulă versul care ţi-a vorbit,
Dumnezeu te mai iubeşte şi te vrea să fii smerit.

Insă de urăşti mustrarea când vorbeşte Dumnezeu,
Chiar Cuvântul din Scriptură te numeşte: -omul rău-
Chiar de-nşiri tu legi, soroace, tu şi eu, oricine-am fi,
Dacă vom urî mustrarea, Domnul ne va pedepsi.

Versurile şi cântarea au în ele iz ceresc,
Pentru toată adunarea care Domnului slujesc.
Domnul vrea să ne păzească de cădere, de mândrie,
Cei smeriţi vor sta cu Domnul sus în cer, în veşnicie.

Fraţilor, priviţi spre Listra, când păgânii s-au uimit,
Văzând o minune mare, un olog tămăduit.
Iată ce-i de trebuinţă astăzi fraţi şi pentu noi:
Ca prin darul de credinţă să scoţi omul din noroi.

Căci preludii aranjate avea Listra, câte vrei,
Dar iertarea de păcate, nu s-a mai vestit la ei.
Lasă taurii şi greaca, nu te crede Jupiter,
Iscusinţa e a noastră, Duhul Sfânt vine din cer.

Nu mai pune fân şi lemne, trestie pe temelii,
Căci vor arde, şi răsplata o vei pierde într-o zi.
Puneţi aurul credinţei, puneţi diamante, fraţi,
Prin putere, prin tărie, pe ologi să-i vindecaţi.

Lauda Lui i se cuvine, căci Hristos a biruit,
Şi prin El întreg poporul Domnului e mântuit.
Să ne însoţească Domnul cu minuni şi vindecări,
Ca pe Pavel şi Barnaba, în a noastre adunări.

Căci Isus este acelaşi, neschimbat, şi-n veci va fi,
Domnul vindecă bolnavii, El ne va tămădui.

O asemenea credinţă trebuie să răspândim,
Dar ca Pavel şi Barnaba, fraţilor să ne smerim.
Căci vrăjmaşul ne pândeşte când Isus ne va-nsoţi.
El cu taurul mândriei înainte-ţi va ieşi.

Dacă-i vindecat bolnavul, tu eşti cineva, să ştii,
Nu mai sta în umilinţă, cere bani, că vei primi.
Cei din Listra, la apostoli le-au adus cununi din flori,
Şi le-au pregătit şi tauri zeilor nemuritori.

Pe Barnaba îl numiră "Mercur aspru şi sever",
Iar lui Pavel i-au pus nume": înţeleptul Jupiter",
Atunci ei se apărară: "Noi suntem de-aceeaşi fire,
Suntem oameni, şi vă spunem să ieşiţi din rătăcire!"

N-au primit a lor ofrande, hainele şi-au sfâşiat,
Şi din faptele păgâne, ei la Domnul i-au chemat.
Ei au procedat ca sfinţii, sfinţii cei adevăraţi,
Iată câteva exemple de la vechii noştri fraţi:

Elisei era cuminte, lui Namaan nu i-a cerut
Nici talanţi şi nici veşminte, el în Domnul s-a-ncrezut.
Dar Ghehazi slab de fire, îşi zicea şi el pios,
Dar căzând în lăcomie, deveni şi mincinos.

Ba mai mult, cunoaşteţi cazul, lepra la pământ l-a pus,
Iar acele adunate au pierit şi-n praf s-au dus.

Câteodată se întâmplă ca să fim întâmpinaţi,
De acei ce vin cu tauri şi cu flori de laudă, fraţi.
Uneori Şimei ne-aşteaptă, omul care a strigat
După David, şi cu praful aruncă după-mpărat.

Nu-l ucide, e mai bine prăfuit, decât în flori,
Căci aceasta te smereşte, când în praf te mai cobori.
Căci din praf e ridicare, dar e vai să cazi din nori,
Căci mândria te doboară când primeşti cununi de flori.

Ei şi-au sfâşiat veşmântul, poate noi îl protejăm,
Şi când predicăm Cuvântul elegant ne îmbrăcăm.
De... ar fi acoperire, ...spun atâţia,... "Ca respect
Ne-mbrăcăm cu strălucire, dând tărie la subiect.

Cei lipsţi mai stea pe-afară, prin unghere prăfuiţi,
Ca şi Lazăr lîngă poarta celor mândri, străluciţi.
Ei şi-au sfâşiat veşmântul şi în zdrenţe-au predicat,
Nu contează, căci Cuvântul e subiectul minunat.

Cei cu ciucuri şi cu poale, cu mantie şi efod,
Deveniră vase goale, în mulţime, în norod.
Şi Isus purtând sandale şi cămaşă dintr-un fir,
Ne-a trasat spre cer o cale prin viaţa-I de martir.

Nici Ioan Botezătorul nu era încoronat,
Peste haina de cămilă cu un brâu era legat.

Şi apostolii, sărmanii, deseori desculţi mergeau,
Făr-argint şi fără aur, dar puteri de sus aveau.
Cel bogat se tot mândreşte în porfiră îmbrăcat,
Domnul însă-i aminteşte că e gol şi dezbrăcat.

Sigur că şi cerşetorii, cei în zdrenţe, vor pieri
Dacă nu se-ntorc la Domnul, dacă nu s-or pocăi.
Nu acoperim păcatul, poţi să fii şi tuns şi ras,
Şi să fii plin de mândrie, să ascunzi noroi în vas.

Să ne lepădăm de fire, nu de Domnul, fraţi, surori,
Cine caută strălucire, caută pământeşti comori.
Tauri şi cununi şi haine, astea n-au în cer valori,
Astea n-au în ele taine, tot ce ai le laşi când mori.

Sfâşiaţi-vă dar eul, eul cel închipuit,
Căci de nu, se naşte zeul, Jupiter cel iscusit.
Cât ar fi însă de mare eul cel încoronat,
Pentru idoli nu-i scăpare, Ghedeon i-a dărâmat.

Nu aş vrea să trecem pragul doar cu câteva bobite,
Ştiţi că anticii crezură şi în zei, dar şi-n zeiţe.

Listra nu era departe de zeiţa necurată,
De Atena şi de Diana cea slăvită, adorată.
Dimitrie dădu buzna pestre Pavel şi ai săi
Cu mânie, că le strică a lor fabrică de zei.

Astartea e zeiţă, mama vidului stelar,
L-a-nşelat şi pe Israel, şi ei i-au zidit altar.
Apoi câte faraoane cu cercei, cu străluciri,
Sunt păstrate prin icoane până astăzi, amintiri.

Afordita, urâciunea tunsă şi cu decolteu,
Ea sfidează rugăciunea şi credinţa-n Dumnezeu.
Zeităţile păgâne vin să ne aducă flori,
Căci ca ele se îmbracă chiar şi unele surori.

Domnul a lovit poporul pentru-asemenea stafii,
Noi am îmbrăcat tot corul cu nuanţe, cu mantii.

Lasă, nu mai fi fanatic, e răspunsul unor inşi..
Nu-i păcat, oricum e bine!"...ei sunt siguri, sunt convinşi.
Mai auzi şi operete, şi chitare zăngănind,
Şi pe oameni uşuratici despre Dumnezeu vorbind.

Pavel ne atenţionează să nu ne asemănăm
Cu zeiţele păgâne, când în templu ne rugăm.
Necinstirea nu-i nimica, doar şi Diana a venit
Şi atâtea faraoane, cu capul descoperit.

Ce să spunem despre stele, Astarteea cea din nori
A venit să le înşele pe alesele surori.
Totu-i aranjat pe bandă, ca pe roată toate merg,
Numai flori, numai ofrandă, care dragostea ne-o şterg.

Noi avem model pe Domnul, cum să fim şi să umblăm,
Fraţi, surori, cu umilinţă, Cu Hristos să ne-mbrăcăm.

Căci de nu, nenorocirea ne va paşte, vom pieri,
Dacă stăm în chipul lumii, răsplătiri nu vom primi.
Poate vi se par acestea că sunt praful lui Şimei
Prin aceste versuri aspre aranjate în condei.

Nu e rău, mai zic odată, e mai bine prăfuit,
Căci primind aici ocară, sus în cer eşti răsplătit.
Nu primiţi cununi, nici tauri de la cei impresionaţi,
Ca şi Pavel şi Barnaba adevărul să-l păstraţi.

Aruncaţi-o şi pe Diana din vitrine, din unghere,
Căci de nu, vă pune lanţuri, şi cercei şi giuvaere.
Voi surori, să fiţi ca Sara, ca şi sfintele femei,
Ne îndeamnă Petru, Pavel, şi atâţia ca şi ei.

Amin