PREDICA DE PE HÂRTIE

Dionisie Giuchici
vol. 2 - Domnul, nu eu!

Într-o zi la adunare, unul dintre fraţi, "mai mare"
Mă chemase la amvon, ca să ţin o cuvântare;
Mai precis, ceva îndemnuri poate am şi eu de spus,
(Căci o predică aleasă trebuieşte pregătită
Pe hârtie, cu versete, arătându-l pe Isus).

Nu aveam nici ochelarii, şi nici Biblia cu mine;
Şi am zis: "Vreau prin credinţă, Doamne să vorbesc de Tine!"
Şi le-am zis atunci la fraţi, căci o predică curată,
Este predica de sus, când făptura-i inspirată
Chiar de Domnul, de Isus.

Predica de pe hârtie, nu prea cercetază fraţii,
Chiar dacă e aranjată şi punctată-n ecuaţii...
Dar spunând aceste lucruri, am ajuns la complicaţii;

Căci mi-a spus un oarecare: "Oare nu crezi c-ai greşit?
Că nu vrei să dai crezare, la cei care-n adunare,
Predica şi-au pregătit!"

Şi m-am dus acas'smerit: Doamne, oare ce-am greşit?
Că le-am spus la fraţi să crească, şi prin Duhul să vorbească,
Nu prin scheme calculate, pe hârtie aranjate.

Atunci am primit lumină pentru cele de mai sus,
Cum au predicat Cuvântul, ucenicii lui Isus.
Petru îşi ridică glasul, şi la cei din jur le spune
Plin de har şi de putere, şi cerească-nţelepciune.

El vorbea de Salvatorul şi de taina nepătrunsă,
Predica venea prin Duhul, nu era pe-amvon ascunsă.
Uite-l pe Ştefan, martirul, având faţa luminată,
El vorbea cu îndrăzneală, o predică inspirată.

Pavel cu aceeaşi forţă, flutură acelaşi steag,
N-a ţinut de pe hârtie predica în Areopag.
El vorbea după măsura care Domnul a turnat,
Predicile inspirate pe bolnavi i-au vindecat.

Iată casa lui Comeliu: Petru predica cu-avânt,
Şi-n timp ce vestea Cuvântul, se revarsă Duhul Sfânt.
Nici Isus Mântuitorul nu şi-a pregătit vorbirea
Pe hârtie, aranjată, să-L asculte omenirea.

Însă predicile Sale, cum aprozii-au declarat,
Nu aveau asemănare pe pământ, în lung şi-n lat.
Şi mă-ntreb de unde vine stilul nou: -de pe hârtie-
Căci apostolii şi Domnul n-au lucrat aşa, nu scrie.

O, dar asta presupune pocăinţă şi predare,
Ca să cercetezi Cuvântul, şi să stai în ascultare.
Să te-obişnuieşti cu postul şi cu rugăciuni fierbinţi,
Să mergi după Domnul Isus cum au mers întâii sfinţi.

Ca s-ajungi la inspiraţii, cu putere îmbrăcat,
Trebuie să bei din Râul care curge nesecat.
Atunci, în faţa mulţimii, poţi să faci apologie,
Şi se va aprinde jertfa, ca pe timpul lui Ilie.

Eu am întrebat pe Domnul: "Cine oare ne-a lăsat
Predicile pe hârtie? - acest stil modernizat -..."
Oameni fără Duhul Sfânt, s-au gândit că şi cu firea,
Poţi s-alcătuieşti în gând, şi să-ţi şlefuieşti vorbirea.

Ei nu cer să deie Domnul inspiraţie curată,
Ei îşi scot din buzunare predica ce-a fost furată
De la Mudi, de la Pleşa, de la vechiul Spurgeon,
Predicile lui Codreanu, sau predicile lui Ţon.

Pavel însă lămureşte acest fel de deosebire:
Unii predică din Duhul, alţii predică din fire.
Chiar şi cei din duh de ceartă, nu-s opriţi de la vestit,
Dar o predică curată, e când eşti şi pocăit.

Secerişul va decide frate ce ai semănat,
Putrezire sau viaţă, mântuit sau lepădat.
Predica de pe hârtie este ca şi un chimval,
Care sună, zungăneşte, însă Duhul Sfânt lipseşte,
Scopul nostru principal.

Căci împărăţia sfântă nu e-n vorbe, ci-n putere,
De ce nu-nţelegeţi oare, fraţilor, ce ni se cere?!
Nu gândiţi că e o glumă, trebuie să ne pocăim!
Predica e prin credinţă, trebuie să o simţim!

Fraţilor, de vreţi putere, aruncaţi hârtia jos!
Şi cu mâna pe Scriptură, vestiţi pe Isus Hristos.
Nu vă temeţi că vă faceţi de ruşine la popor,
Domnul poate să vă deie cel mai mare ajutor.

El a zis că-n ceasu-acela când trebuie să vorbiţi,
Veţi primi de sus putere, cum voi nici nu vă gândiţi.
Domnul Dumnezeu trăieşte, şi Isus Hristos e viu!
Fraţilor, El ne-nsoţeşte, este cu noi prin pustiu.

Să nu fim creştini de formă, privind numai în trecut,
Căci Isus este acelaşi, pentru cine a crezut.
Vreau să spun c-aceste versuri, nu propagă incultură,
Temelia lor e tare, cu nuanţe din Scriptură.

Fraţii de la Adunarea unde am copilărit,
Ei au predicat Cuvântul, cum Isus le-a dăruit.
Şi era o bucurie de la Domnul în popor,
Căci de la amvon, Cuvântul se vărsa ca un izvor.

Mângâiere, alinare, lacrimi de bucurie,
Domnul revărsa puterea peste toţi, aşa cum scrie.
În Banat şi în Moldova, în Arad sau Bucureşti,
Domnul însoţea poporul cu puterile cereşti.

Nu erau prea mulţi cu carte, dar erau cu Duhul Sfânt,
Şi înflăcărau poporul prin cântări şi prin Cuvânt.
Ei nu ştiau mai dinainte textul care îl vor spune,
Dar din textele citite se vorbea cu-nţelepciune.

Ei nu se bazau pe şcoală, ca astăzi pe seminar,
Ei vesteau pe-atunci Cuvântul plini de Duhul Sfânt, de har.
Dar sfârşitul e aproape, oamenii s-au mai schimbat,
Formalismul se întinde peste tot, în lung şi-n lat.

Azi la nimeni nu-i mai pasă: este har, sau nu e har,
Cum ne-am dus, aşa ne-ntoarcem, fără flăcări pe altar.
Ba din contră, îi irită vre-un cuvânt mai tăietor,
Care vine cu mustrare de la Domnul, la popor.

Cred c-aceasta este vremea despre care a vorbit
Pavel către Timotei, cu privire la sfârşit,
Când poporul îşi va pune păstoraşi ce nu jignesc,
Care-i vor lăsa să poarte chip nepocăit, lumesc.

Nu contează că-i firească sau firesc pe-a lumii punte;
Are bani, el stă în faţă, printre cei ce stau în frunte.
Cred c-ar trebui să facem fraţilor, o cercetare,
Căci corupţia pătrunde până şi în adunare.

Nu vă chem la dezbinare, nici la ceartă, nici la ură,
Eu vă chem la pocăinţă, să trăim după Scriptură.
Domnul poate ca să treacă peste zidul de hârtie,
Dacă îl chemăm, El vine şi revarsă bucurie.

Însă dacă omenescul, eul, vrea ca să domnească,
Tot ce facem va rămâne doar la firea pământească.
Orişicum, n-ar fi o crimă, dac-aşa s-au învăţat
Unii, ca să-şi pregătească predica, nu e păcat.

Nu aş vrea să semăn ură, să-i priviţi ca pe atei
Pe aceia cu hârtia, căci de-ai noştri sunt şi ei.
Să veghem ne cheamă Domnul, unii pe-alţii vă-ndemnaţi
Cu cuvinte din Scriptură, fără să vă supăraţi.

Dacă e nevoie, ceartă, ceartă însă cu blândeţe,
Căci cu toţi, şi mic şi mare, cu toţi trebuie să-nveţe.
Dar tot ce vesteşti la alţii, Timoteie, ia aminte,
Trebuie să dai dovadă şi în fapte, şi-n cuvinte.

Deotref era un frate ca şi viţa, sus pe munte,
El îi da pe toţi deoparte, ca să steie el în frunte.
Dima începuse bine, însă dragostea de lume,
L-a făcut ca să rămână cel mai neferice nume.

Alexandru Căldăraru nu era nici el ateu,
Însă Pavel ni-l descrie că avea gheare de leu.
Vrăjitorul orb rămâne, deşi a fost botezat,
El a vrut cu bani s-obţină Duhul Domnului curat.

Uite-o şi pe Izabela, dar nu soaţa lui Ahab,
Ci pe cea din Tiatira, cu acelaşi cuget slab.
Când aceştia se ridică, şi în faţa ta se-arată,
N-ai să poţi să-i pui pe fugă cu predica aranjată.

Pavel l-a lovit deodată pe acela, cu orbire,
În lucrarea mântuirii trebuie-mputernicire.
Dacă nu ai de la Domnul ungerea, academia,
Duhurile te vor bate şi-ţi vor rupe şi hârtia.

Când striga-va ghicitoarea după tine-n adunare,
N-ai să poţi să-i spui să tacă, de n-ai autorizare.
Anania şi Safira te-or minţi în faţă, frate,
Dacă n-ai descoperire, să-i întrebi de sănătate.

Acel care face rana, poate s-o tămăduiască,
Dacă te simţeşti jignit, Domnul vrea să te smerească.
Dealurile zgrunţuroase să se-aplece până jos,
Iar cei care sunt în vale, staţi lângă Isus Hristos!

Cel ce vrea ca să-şi prezinte gândurile la popor,
Le frământă şi le coace foarte bine în cuptor;
Dar cu cât e mai bogată predica de pe hârtie,
Cu atâta individul se va duce spre mândrie.

Dar când Domnul dăruieşte harul Său desăvârşit,
Îţi va pune şi ţepuşul, să te ţină umilit.
Predica de pe hârtie, e ca norul ce se moaie,
Când te uiţi la el, e negru, însă fără stropi de ploaie.

Deşi tunetele sună, şi scânteile ţâşnesc,
Însă cei care ascultă, bucurie nu simţesc.
Este-adevărat, căci astăzi, partea cea mare de fraţi,
Sunt obişnuiţi cu schiţe, căci oricum, sunt mai şcolaţi.

La liceu, la facultate, ei notau tot ce le-a spus,
Şi le vine mult mai simplu ca să scrie cuvântarea,
Predica despre Isus.
Şi-apoi, nu e chiar o crimă acest fel ca să vesteşti,
Dar puterea cam dispare, când cu mintea le-ntocmeşti.

...Şi i-a zis împărăteasa: "împărate ideal,
Uite-aici două buchete, spune-mi care dintre ele
E buchetul natural?"
El i-a zis: "Du-le afară, mai aproape de grădină!"
Şi lăsându-le acolo, pe buchetul natural, se aşează o albină.

Atunci Solomon îi spune: "Ăsta-i cel adevărat!"
Cred c-aceasta se întâmplă şi când noi am predicat.
Predica de pe hârtie, e buchetu-alcătuit
Iar albina adunării a zburat, l-a ocolit.

Dar o predică prin Duhul, e buchetul natural,
Iar albinele inundă ca şi apele la mal.
Toate care-s imitaţii, n-au în ele energie,
Ca să satisfacă fraţii cu deplină bucurie.

Pentru cine iese răul din alesele tandreţe?
Pentru cei ce vin din lume, că nu ştiu ce să înveţe.
Unii numai ce ieşiră din botezul apei clare,
Şi îi vezi cu schiţa-n mână la amvon, în adunare.

Ei nu ştiu de pocăinţă, şi de post, de rugăciune,
Ei gândesc că pot să meargă cu a lor înţelepciune.
Dar de fapt, aşa primiră de la cei ce i-au chemat
Cu caietul, sau hârtia de pe care-au predicat.

Şi zic ei: "E foarte simplu ca să fii predicator;
Mai citezi câte un geniu, câte-un doctor orator,
Mai spui câte-o întâmplare, printre câte povesteşti,
E uşor, acestea toate prin reviste le găseşti.

Petru însă ne învaţă să vestim Cuvântul clar.
(Fără geniile lumii)
Să nu punem foc străin pe al Domnului altar.
Chiar şi pentru tineretul din a noastră adunare,
Este bine să înveţe lucrurile care-s clare.

Nu întâi hârtia-n mână, predicile aranjate,
Ci în suflet pocăinţă, şi iertarea de păcate.
Ce te-ai face dragă frate, dacă vântul ţi-ar răpi
Predica la jumătate, şi rămâi fără hârtii?

Dacă ai crezut că-i bună, şi hârtia ta e unsă,
Atunci pentru ce pe-amvon, predica o ţii ascunsă?
Pune mâna pe Scriptură, dragă frate vestitor,
Şi vesteşte cu putere de la Domnul, la popor.

Nu te supăra pe mine, cercetează tot ce spun,
Şi alege numai ceea ce consideri că e bun.
Când am scris aceste versuri, îmi era puţin cam frică,
Căci aceasta nu e simplu, nu e o problemă mică.

Nu sunt doi, şi nu sunt nouă, sunt atâţia oratori
Care vin cu hârtiuţa, citind la ascultători.
Poate că vor fi reacţii, şi că mulţi vor fi jigniţi,
Dar ştiu că şi mulţi vor crede, fraţii care-s pocăiţi.

Iar cei care nu acceptă, n-au decât să tot vorbească,
Dumnezeu le-a dat o şansă astăzi, să se pocăiască.
De fapt, nu e de la mine, ordinul este de sus,
Să ne pocăim cu toţii, şi să-L aşteptăm să vină
Pe Domnul nostru ISUS.

Doamne, fă Tu deşteptarea, din al nevegherii somn!
Fă să strige adunarea că Isus Hristos e Domn!
Binecuvântează fraţii cu deplină bucurie!
Şi pe-aceia care astăzi predică de pe hârtie.

Fă să ardă-a lor cuvinte, să le-aprinzi într-o făclie,
Ca şi focul de-altă dată, de pe jertfa lui Ilie!
Căci suntem sătui de vorbe, de cuvinte omeneşti,
Vrem cu dar de vindecare, astăzi să ne însoţeşti!

Pune-Ti mâna Ta cea bună peste cei nemântuiţi,
Fă-i de astăzi ca să fie fraţi, cu fraţii pocăiţi!
Plâng atâtea mame iarăşi după cei care-au căzut,
Adă-i Tu pe toţi acasă, ca pe fiul cel pierdut!

Fă-i să strige: MARANATA! Să dispară-n larguri somnul!
Ca să ştie toţi şi toate, că ISUS CHRISTOS E DOMNUL!

Amin