PROVERBE 30

Dionisie Giuchici
vol. 2 - Domnul, nu eu!

Doamne, nu-mi da bogăţie!
Dar şi prea sărac, e rău!
Dă-mi doar pâinea care zilnic
Am nevoie, Domnul meu!

Cei bogaţi, adesea uită
Ca să ceară ajutor,
Şi să strige către Domnul,
Care este-ndurător.

Nici sărac nu-i bine, frate,
Prea sărac, fără măsură,
Cine n-are, cade-adesea
In ispită, şi mai fură.

Şi aşa se mai blamează
Numele ce l-am primit
De la Domnul, prin credinţă,
Atunci când ne-am pocăit.

Şi Isus aşa ne-nvaţă,
Tatăl Nostru când rostim,
Noi să cerem de la Domnul,
Pâinea pe care-o dorim.

Nu umbla după avere,
Frate, să te-mbogăţeşti,
Cere numai de la Domnul
Ca să poţi să vieţuieşti.

Dacă eşti sărac, ascultă,
Roagă-te şi tu la fel,
Să ne-ncredem toţi în Domnul,
Să ne-ncredem toţi în El.

Cine are mult, să deie
Şi la cel ce e lipsit,
Să nu ducă nimeni lipsă,
Nici un frate mântuit.

Amintiţi-vă de fraţii,
De acei dintâi creştini,
Cum şi-au dăruit averea
La săraci şi la străini.

Nu duceau pe-atuncea lipsă,
Deşi mulţi săraci erau,
Căci acei bogaţi, toţi banii
Cu săracii-i împârţeau.

Anania şi Safira,
Oarecum s-au separat,
Şi o parte din avere,
Doar o parte ei au dat.

Nu te poţi ascunde frate,
Ochii Domnului privesc;
Cine umblă cu afaceri,
Este un creştin firesc.

Anania, ştiţi că moare,
Şi Safira tot la fel,
Fiindcă au ascuns o parte
Din ce le dăduse El.

Căci de fapt, şi sărăcia,
Şi belşugul nostru, fraţi,
Domnul ni le dă pe toate,
Să nu fim descurajaţi.

Prin acestea ne încearcă,
Dacă suntem credincioşi,
Dacă vom răbda în lipsuri,
Sau vom fi răutăcioşi.

Bogăţia e o cursă,
Cu ea poţi să te străpungi,
Şi în ceruri, niciodată,
Lacom, n-ai să poţi s-ajungi.

Dacă numai pentru tine,
Tu aduni să fii bogat,
N-ai să poţi să treci prin acul,
Care Domnul ne-a lăsat.

Mai degrabă, ea, cămila,
Va străbate, cum ne-a spus,
Prin urechea cea îngustă,
Printr-un ac, ne-a zis Isus.

Deci e imposibil, frate,
Lacom şi zgârcit, în Rai!
N-ai să poţi să treci strâmtoarea,
Dacă la săraci nu dai.

Căci comoara şi averea,
Care-n veci va dăinui,
Tot ce dăm azi prin credinţă,
Sus în cer le vom găsi.

De aceea ţi-a dat Domnul,
Nu că tu eşti mai frumos!
El te-ncearcă să te vadă,
Cât eşti tu de credincios.

Ştii că tu eşti doar o slugă?
Tot ce ai, nu este-al tău!
Şi viaţa, şi averea,
Toate-s de la Dumnezeu.

Tu eşti doar administrator,
Care-aduni, şi dai apoi,
La acei ce sunt în lipsuri,
La săracii dintre noi.

La săraci nu le convine
Să depindă de-ai tăi bani,
Domnul însă îi încearcă,
Rând pe rând, de mii de ani.

Ei vor fi, cât va fi lumea,
Tu şi eu să fim probaţi,
Nu dispreţuiţi săracii,
Dar nici pe acei bogaţi!

Îndemnaţi-i să trăiască
În iubire, pe deplin,
Căci în dragoste se vede,
Dacă eşti sau nu, creştin.

Dacă-i spui la cel în lipsă:
"Du-te frate, sănătos!"
Fără nici un pic de milă,
Nu eşti frate credincios.

Dacă eşti sărac, ascultă,
Pe bogaţi nu-i cleveti!
Căci Stăpânul te aude,
Şi din nou te va lovi.

Domnul te-a lăsat în lipsuri,
Să-ţi măsoare crezul tău,
Dacă stai în aşteptare
Şi te rogi lui Dumnezeu.

Aminteşte-ţi de săracii
Care Domnul le-a-nmulţit,
Şi făina, şi uleiul,
Şi cu drag i-a sprijinit.

Omul e tentat să strângă,
Sacii lui să fie plini,
Duhul lăcomiei luptă
Şi cu fraţii cei creştini.

"Ia mai lasă-mă odată
Cu săracii din popor!"
Îţi răspunde cu mânie,
Cel bogat, nepăsător.

Domnul însă ne învaţă:
E mai bine ca să dai,
Decât să primeşti într-una,
Şi nepăsător să stai.

Dărnicia e lăsată
Şi pentru acei săraci,
Nu doar pentru cei cu aur,
Şi cu boabe multe-n saci.

Văduva era săracă,
Dar a dat tot ce avea,
Doi bănuţi, toată averea,
Toată avuţia sa.

Şi aţâţi săraci, ne-arată
Cartea, în al ei credeu,
Au depus pe-altare jertfe,
Jertfe pentru Dumnezeu.

Macedonia săracă,
Dar din sărăcia luce,
Au strâns multe ajutoare
Pentru cei de la răscruce.

Văduva, pentru Ilie
Pregăteşte şi frământă,
Ultimul pumn de făină,
Văduva săracă, sfântă.

Avraam, din bogăţie,
Din făina cea aleasă,
Pregăteşte turte coapte,
Chemând oaspeţii la masă.

Dar Nabal, zgârcit la culme,
Îi primeşte cu ocară,
Pe trimişii din pustie
El i-a alungat afară.

Nu erau păgâni, zgârciţii,
Cei mai mulţi erau iudei.
Vai ce mulţi mai sunt şi astăzi,
Care seamănă cu ei!

Nu e vorba de catolici,
Nici de ortodocşi vestiţi,
Este vorba despre fraţii,
Fraţii noştri, pocăiţi.

Cei "mai mari" din adunare,
Dacă te uiţi mai atent,
Vezi palate, vezi hambare,
Ca în Vechiul Testament.

Solomon zidise Casa
Domnului, dar n-a uitat,
În pădurea libaneză
Să-şi înalţe un palat.

Şi de-ar fi rămas la unul,
Poate nu era prea rău,
El zideşte trei palate
Pentru interesul său.

Unul pentru faraoana
Cea din neamul egiptean,
Unde să-şi petreacă timpul
Cu acei ce vin la han.

Şi Ahab, la fel, zideşte
Izabelei, astartei,
Cei ajunşi "în frunte" astăzi,
Strâng şi-adună pentru ei.

Cei mai mari ai lui Israel,
După mită se uitau,
Cum se uită mulţi şi astăzi,
Care-n "fruntea" noastră stau.

Mulţi şi-au construit palate
Ca în vechiul Israel,
Şi cu pumnul fac dreptate
La săracii din Betel.

Dacă vrei să-ţi plângi necazul
La preoţii cei mai mari,
Trebuie să-ţi pleci obrazul,
Şi să dai câţiva dolari.

Să devii şi tu mai mare
Printre slugii devotaţi,
Trebuie să ai relaţii
La ai noştri mari prelaţi.

Sigur, ni se pare glumă
Versul, dar e-adevărat.
Cel mai tare stăpâneşte,
Căci putere i s-a dat.

Partea leului, măi frate!
Ce rămâne, dă-i şi lui!
Dar de unde? Nu mai este!
Căci lacomi-s nesătui.

Şi aşa cu creştinismul
Mergem până la hotar,
Dincolo însă vor trece
Numai cei salvaţi prin har.

Domnul nu va recunoaşte
Titlul care l-ai purtat,
Numai dacă-n pocăinţă
Şi în dragoste ai stat.

Nu se uită la palate,
Nici la banii adunaţi,
Dumnezeu va da răsplată,
Dacă la săraci le daţi.

Nici săracii nu au scuză
Dacă nu se pocăiesc.
Pocăinţa este drumul
Spre locaşul sfânt, ceresc.

Asta vrea de fapt Stăpânul,
Dumnezeul nostru sfânt,
Să ne smulgem din păcate,
Şi plăceri de pe pământ.

Voi săraci, curaj nainte!
Domnul nostru va veni!
Căutaţi pe cele sfinte,
Până-n cea din urmă zi!

Cine stă în nepăsare
Faţă de al Lui Cuvânt,
N-are şansa mântuirii,
Nici puteri din Duhul Sfânt.

Doamne, nu lăsa păcatul
Să ne ţină adormiţi!
Rupe Tu plăceri şi lanţuri,
Ca să nu mai fim robiţi!

Dăruieşte-ne credinţă,
Ochi deschişi, să desluşim,
Care este-a Ta voinţă,
Cum voieşti să Te slujim.!

Nu mai vrem pentru Mamona
Să muncim, să adunăm,
Vrem cu tot ce este-al nostru,
Ţie să ne închinăm!

Ca Zacheu, ne dăm din dudul,
Din mândria-n care-am stat,
Şi venim cu toţi la Tine,
Căci Tu astăzi ne-ai chemat!

Nu mai vrem să fim porcarii,
Cheltuind tot ce-am primit!
Ne întoarcem toţi acasă
Ca şi fiul rătăcit!

Lasă-ne să-Ţi fim argaţii,
Slujitori adevăraţi!
În Cuvântul Tău cel veşnic,
Vrem să fim de-acum bogaţi!

Amin