RÂNDUNICA

Dionisie Giuchici
vol. 2 - Domnul, nu eu!

Aşa cum rândunica răbdătoare
Străbate peste mare şi uscat,
Spre locul unde soarele răsare
Şi păsările cântă minunat.

Ea ştie vremea care-i stabilită
În orizonturi, de la început,
De-aceea pleacă foarte fericită
Şi ea, şi puii care i-a născut.

Şi nimenea din lume n-o opreşte;
Când vine frigul, ele au fugit.
Indiferent pe drum ce întâlneşte,
Ea pleacă înspre locul fericit.

Instinctul ei îi spune: "înainte,
Spre strălucirea altei aurori,
Spre ţara unde soarele-i fierbinte,"
Ea.trece peste munţi şi peste mări.

Şi noi ne pregătim de emigrare
Aşa ca rândunelele de zbor.
Căci peste-această lume trecătoare,
Se va lăsa un chin îngrozitor.

Dar dincolo de nori, mai e o lume,
Chiar dacă oamenii tăgăduiesc.
Noi ştim, şi îi cunoaştem al ei nume,
E Paradisul Tatălui Ceresc.

Şi gândul veşniciei ne învaţă,
Şi Duhul Sfânt pe care L-am primit,
Căci dincolo mai este o viaţă,
În fericirea fără de sfârşit.

De-aceea să privim la rândunele;
Când vine iarna, ele au plecat.
Când vor veni necazurile grele,
Să fim şi noi în cerul minunat.

Dar pentru Rai, trebuie pregătire,
În rugăciuni să fim stăruitori.
Să aşteptăm a Domnului venire,
Căci noi aicea suntem călători.

Ne pare rău, dar multe rândunele
În marea furtunoasă au picat.
Noi vom ajunge dincolo de stele,
Dacă privim la Domnul neîncetat.

Amin