SAMARITEANCA

Dionisie Giuchici
vol. 2 - Domnul, nu eu!

Cu vasul în mână femeia s-a dus
Să scoată din apa plăcută,
Dar lângă fântână e un Om, e Isus,
Persoana e necunoscută.

Femeia se miră: "Acesta-i iudeu,
Ţinuta se pare-l trădează"...
Cu fruntea senină priveşte mereu,
Ca omul ce-n strajă veghează.

"E lângă fântână, să plece-napoi!
De ce nu se duce odată?
Şi nu văd pe nimeni, suntem amândoi!"
Femeia se uită mirată.

Dar totuşi se duce, -orice s-ar ivi-
Să-şi umple găleata, să plece,
Şi iată că Domnul Isus o opri,
Să-i ceară din apa cea rece.

Isus îi iubeşte pe samariteni
Şi vrea să le spună, să ştie,
Prin ea, prin femeie, la fraţi, la săteni,
Să vină la Apa cea vie.

Femeia se miră: "iudeii sunt sfinţi,
Iar noi am căzut în robie,
Aşa ni se spune din strămoşi, din părinţi,
Că suntem pierduţi pe vecie."

"Mă miră aceasta, că ai îndrăznit
Să treci peste legea străbună!
Iudeii nu trec peste ce e sfinţit,
Ei nu sunt cu noi împreună."

Prăpastia mare din vechiul trecut,
E drept, pe evrei îi desparte
Pe gintă de gintă, ţinut de ţinut,
Ca viaţa eternă, de moarte.

Dar iată că Domnul, precum le-a promis,
Ca oile toate să scape,
Pe Fiul Iubirii la ei L-a trimis,
Să-i cheme să vină la ape.

Fântâna e bună, izvoru-i curat,
De-ai şti tu femeie, ai cere,
Căci Tatăl din apa vieţii v-a dat,
Şi-aceasta înseamnă putere.

Putere în rugă, putere în cânt,
Putere ce stâmpără jarul,
Căci apa vieţii e Duhul Cel Sfânt,
E Râul ce curge, e Harul.

Din inimi calde, ţâşnesc în sus
Izvoare, alese cuvinte,
Cu imnuri de slavă cinstim pe Isus,
Pe Tatăl, pe-al nostru Părinte.

Femeia ascultă, şi crede, şi vrea
Să-şi schimbe viaţa pustie,
Şi cere ca Domnul Isus să îi dea
Din apa cerească şi vie.

Fântâna lui Iacov e-adâncă, e greu
Să vină să scoată într-una.
Isus este darul de la Dumnezeu,
Prin El se primeşte arvuna.

Femeia pricepe că El e prooroc,
Când taina pe faţă i-o spune;
Apoi ea simţeşte în suflet un foc,
Să-i spună şi de rugăciune.

ISUS îi vorbeşte de Tatăl din cer,
De ruga cea adevărată
Făcută prin Duhul şi prin adevăr,
De inima care-i predată.

"Când vine Hristosul, ne va învăţa,
Şi toţi vor cunoaşte lumina!"
"Hristosul e-aicea, e în faţa ta,
El iartă păcatele, vina!"

El este Cuvântul, El este Cel Uns,
Cum sulul Scripturii ne-arată;
Prin El, prin credinţă, cei morţi au ajuns
Să-nvie din moartea ciudată.

Hristos e mai mare ca Moise, Aaron,
Ca cei ce-au lucrat la fântână,
El este mai mare decât Solomon,
Căci El ne-a creat din ţărână.

Samaria află, femeia s-a dus
Să-i spună cetăţii să vină,
Căci ea L-a găsit pe Hristos, pe Isus,
Pe-Acela ce-aduce lumină.

Căci El este Samariteanul milos
Ce-alungă dureri, şi alină,
Cum spus-au profeţii: că vine Hristos,
Cu harul, cu pacea divină.

Ce vuiet! ce slavă! mulţimile vin,
Fântâna-i amvonul dreptăţii;
Poporul se-adună, devine creştin,
Căci gustă din Apa vieţii.

Femeia se uită, şi plânge, şi stă
C-o altă găleată în mână,
Căci Domnul din Apa Vieţii le dă,
În inimi, în veac să rămână.

"Isuse rămâi, nu pleca!" -L-au rugat
Acei ce primiră solia,
Iar El s-a supus, două zile a stat,
Vestindu-le Împărăţia.

Iar după aceea şi Filip s-a dus,
Şi Petru, şi Ioan, să le-ofere,
Şi mâinile lor peste ei şi le-au pus,
Să fie umpluţi cu putere.

Capitolul patru ne-arată, ne-a spus,
Prin cine se face trezirea;
Sărmana femeie grăbită s-a dus,
Să ducă mesajul, vestirea.

Păcătoasă... dar iată că ea a crezut,
Şi cere viaţa din moarte;
Caiafa, iudeii cei mari au căzut,
Mândria de cer îi desparte.

Isus nu se-opreşte pe ţărmuri de lac
Să-şi caute odihnă la mare,
Cum astăzi atâţia acestea le fac
Cu gândul la destrăbălare.

El stă la fântână, în vechiul ogor;
Viaţă, purtare aleasă,
Aici e odihnă, aici la Izvor,
De-aicea vom merge Acasă.

Femeia îi spune: "O, Tu Eşti iudeu!"
Veşmântul se pare-L trădează;
Ce fel de veşminte ai? fratele meu,
Creştine? sau care sfidează?

O, dacă ai şti, tu I-ai fi cerut
Să-ţi deie din apa cea vie!
Aşa procedat-au acei din trecut;
Să cerem!- Cuvântul ne scrie.

Hristos desfiinţează altarele reci,
Şi temple, şi munţi de-altă dată;
El spune că Tatăl trăieşte în veci,
Prin Duh rugăciunea-i curată.

Hristos ne cunoaşte şi ce am făcut;
Femeia rămâne uimită
Când Domnul îi spune întregul trecut,
Cum ea a căzut în ispită.

Hristos cu femeia de vorbă a stat
Punându-i Cuvântul în faţă;
Ce fel de cuvinte la alţii le-ai dat?
Spre iad, sau eterna viaţă?

Femeia murdară cu vechiul trecut,
Avea şi o parte curată.
Scriptura ne spune că ea a crezut
În Cel ce era fără pată.

Amice învaţă, oricine ai fi,
Că nu e greşită voinţa,
Când Domnul te cheamă să-ţi spună, să ştii,
Ce mare putere-i credinţa.

Prin ea păcătosul devine iertat,
Şi boala se vindecă-ndată,
Prin ea credincioşii dintâi au umblat,
Şi-aşteaptă cereasca răsplată.

Să cerem credinţă, iubiţii mei fraţi!
Să cerem şi Apa cea Vie!
Să fim cu puterea de sus îmbrăcaţi!
Vrăjmaşii să vadă, să ştie.

Aici e-o Fântână, aici e-un Izvor,
Aici e Isus, odihneşte.
Prin Duh El adapă întregul popor,
Prin Duhul Cel Sfânt ne vorbeşte.

O, tu păcătoasă, o, tu păcătos,
Apleacă-ţi găleata şi scoate!
Întoarce-te astăzi, acum, la Hristos,
Să-ţi ierte a tale păcate.

Lăsaţi ca să curgă din piepturi, în sus,
Izvoare, cuvinte divine,
Voi toţi care credeţi acum în Isus,
Veniţi cu paharele pline.

Hristos e Acelaşi, şi astăzi, şi ieri,
Şi-n veci El e plin de putere;
De tine depinde să crezi şi să ceri,
Să treci peste orice durere.

Du Vestea Cea Bună la cei însetaţi,
Şi cheamă-i la ape curate,
Tu soră, tu frate, femei şi bărbaţi,
Să lucrăm până când se mai poate.

Să vină trezirea la cei adormiţi,
Iar somnul cel greu să dispară!
De-aceea voi fraţi pretutindeni vestiţi
Această solie în ţară.

Isus e aproape! El vie curând!
De ziua Răpirii, fiţi gata!
Să spunem la oameni aceasta cântând,
Că vine Isus! MARANATA !

Amin