URME PE MARE

Dionisie Giuchici
vol. 2 - Domnul, nu eu!

Intuind prin ceaţa vremii,
Văd cum trec corăbierii
Printre valurile grele
Înspre ţărmul depărtării.

Şi mergând, lăsau semnale
Celor ce aveau să vină;
Peste valurile mării,
Raze albe de lumină.

Ca să vadă călătorii
Cu aceleaşi idealuri,
Ţărmul celălalt al mării
Dincolo de-aceste valuri.

Ca să nu se piardă-n ceaţă
Cei ce vin şi trec-nainte,
Spre slăvită dimineaţă
Cu lumini şi ţărmuri sfinte.

Unde cei dintâi opriră
Vasul care i-a purtat,
Şi în urma lor priviră
Lupta care s-a gătat.

Echipajul primăverii,
Fraţii care au trecut
Peste valurile mării,
Înspre celălalt ţinut.

Despre ei vorbea profetul
Când se uită şi zăreşte,
O corabie ce lasă
Urma care străluceşte.

El spunea că nu pricepe,
Să explice nu-i în stare,
Urma care-i imprimată
A corăbiei pe mare.

Uită-te ce clar se vede
Urma ei printre furtuni;
Însă numai cine crede
Vede paşii cei străbuni.

Vezi pe Petru, vezi pe Pavel
Vezi pe primii noştri fraţi,
Vezi corabia cum trece
Prin necazuri încercaţi.

Vezi Biserica primară,
Forţa cea biruitoare,
Care e simbolizată
Cu corabia pe mare. .

Urma ce-au lăsat-o sfinţii,
Nu se şterge niciodată;
Căci cărarea pocăinţei
Prin necazuri e trasată.

Domnul a găsit cu cale
Să ne deie biruinţă,
Să desăvârşească sfinţii
Prin necazuri, suferinţă.

El ne-a pus între talazuri
Şi furtuni devastatoare,
Ca să trecem prin necazuri,
Pentru viaţa viitoare.

În aceste lupte grele,
Când furtuna se ridică,
Cei viteji trec prin credinţă,
Fără să le fie frică.

Echipajul mântuirii
Trece marea pe distanţă;
Căci puterea nemuririi
Dumnezeu, ne dă speranţă.

Cu corabia salvării
Cei dintâi creştini s-au dus,
Dar şi azi prin valul mării
Lângă noi, merge Isus.

Când talazuri se ridică,
Şi când valuri se adună,
Din corabie se-arată
Urme albe în furtună.

Pe aicea trece calea
Înspre portul cel frumos;
Pe aici cu crucea-n spate,
A trecut Isus Hristos.

Nu cârti, iubite frate,
Nu cârti la încercare!
Căci corabia şi ţie
Ţi-a lăsat urme pe mare.

Uită-te la biruinţa
Celor ce au suferit,
Ca să-ţi întăreşti credinţa,
Şi să rabzi pân'la sfârşit.

Uită-te ce urme clare
Au lăsat acei dintâi,
Ca să nu te pierzi pe mare
Şi prin valuri să rămâi.

Cruci şi lanţuri şi cuptoare,
Şi arenele cu lei,
Au rămas urme pe mare
Sângele ce-a curs din ei.

Lumea reprezintă marea;
Cu ispite, cu vâltoare,
Vrând să nimicească sfinţii
Şi să-i şteargă de sub soare.

Căci în spatele furtunii
Este duhul celui rău,
Care-i supărat pe-aceia
Ce se-ncred în Dumnezeu.

Dar iubirea Celui Veşnic
Este ancoră şi scut,
În corabia cu care
Credincioşii au trecut.

Au trecut peste furtună,
Peste ura celui rău,
Au luptat pentru cunună
Bizuiţi pe Dumnezeu.

Ei se odihnesc la maluri,
Şi ne-aşteaptă să venim;
Prin furtună şi prin valuri,
Lângă ei să odihnim.

Până-n ziua când şi marea
Şi furtuna vor fugi,
Când suna-va deşteptarea,
Glasul sfânt din veşnicii.

Atunci cu cereasca navă,
Cei aleşi din depărtări,
Vor zbura spre sfânta slavă,
Dincolo de-a lumii mări.

După-aceea dimineaţă,
Stă şi-aşteaptă-ntreaga fire;
Când scăpaţi pe veci de ceaţă,
Vom fi duşi în fericire.

Vom zbura ca porumbeii,
De prin mări şi din morminte,
Ca să ne-ntâlnim cu Domnul,
Sus, pe plaiurile sfinte.

Ce frumoasă sărbătoare!
Ce măreaţă întâlnire!
Învierea de sub soare
Va fi ziua de răpire.

Totul va dura o clipă,
La un semn, la o clipire,
Ne va ridica puterea,
Înviaţi din cimitire.

Fraţilor, nu-i fantezie!
Dumnezeu făgăduieşte!
Uite, Cartea Sfântă scrie:
Pe cei sfinţi El îi răpeşte.

De aceea, înainte!
Binecuvântaţi furtuna!
Căci acel ce biruieşte
Va primi în cer cununa.

Tot mai mult şi tot mai clare,
Se văd urme de lumină,
În curând pe nori apare
Cel ce-I aşteptat să vină.

Duhul şi Mireasa strigă:
Vino, Te-aşteptăm cu dor!
Ca să ne-ntâlnim cu Tine,
Şi cu îngerii pe nor!

Să veghem în aşteptare,
Cel ce vine, va veni!
Iată ziua e aproape,
Domnul nu va zăbovi!

Amin