DIVINITATEA A HOTARAT


Cuvântul din lumina sfântă,
A coborât la lutul frământat.
Ce chinuia în noaptea adâncă,
În păienjenişul de păcat.

Divinitatea a hotârât,
Un plan să ierte orice vină.
Şi Cuvântul a coborât,
Să de-a ţărânii, vie lumină.

Cum nu putea nelegiuirea,
Să nu pedepsească cu moarte.
A pregătit din cer mântuirea,
Un Miel jertfit pentru păcate.

Să spele cu sânge nelegiuirea,
Să-l sfinţească pe omul păcătos.
Isus Hristos... Neprihănirea...
S-a-ntrupat, ca să trăiască jos.

În mediul ţărânii uscate,
Ce ţese-n desfrâu lăcomie.
S-a dat pe Sine la moarte,
Să-l ducă pe om în veşnicie.

Divinul-om revarsă iubire.
Şi adâncul lumii îl înfioară.
Pe-al razelor dulce împletire,
A decis, pentru om, să moară.

Iubirea... în cuie bătută,
Atârnă pe lemnul blestemat.
Cu ochii blânzi ca oaia mută,
Ce pentru jertfă ai junghiat.

Îi sângerează trupul Sfânt,
Străpuns de suliţa morţii.
Pune pecetea unui legământ,
Să fim smulşi din puterea nopţii.

Mântuiţi din ghearele morţii,
Ca să găsim al nemuririi pas.
Cu sufletul spălat de mizerii,
Să urmărim al sfinţirii glas.

Divinul-om calcă peste moarte,
Viaţa ce şi-a dat... o ia-napoi.
Ca fiecare om să aibă parte,
De-o înviere în vreme de apoi.

Lumina cu iubirea în împletire,
Prin Duhul Sfânt în noi coboară.
Şi-n legământul de înfrăţire,
Ne vindecă răni şi orice boală.

Şi-n inimă intră candoarea,
Ce-nseninează viaţa spre cer.
Se depărtează frământarea,
Iubirea... nu mai e un mister.

Fortifică vlaga vieţii,
În împăcarea cu Dumnezeu.
Deschide zorii dimineţii,
Cu odihna sufletului meu.

Amin!