Stateam intr-o seara amandoi de vorba.

Eu,
Plangeam si-mi trimiteam sufletul catre Tine...
Te imbratisasem cu bratele mele,
Imi lipisem capul de pieptul Tau,
Si-mi varsam margaritarele,
Si-mi insiram dorurile
-fierbinti ca niste carbuni incinsi-
Si oftarile
-mici aschii ascunse sub pielea mea,
dureroase si suparatoare.
Imi topeam eul inaintea Ta
Cum isi topeste o lumanare aprinsa ceara,
Pana nu mai ramane din ea,
Decat amintirea luminii daruite.

Tu,
Ti-ai intins atunci bratul
Si m-ai cuprins,
iar eu mi-am ridicat privirea spre Fata Ta
Si
Am vazut-O!!!!!!!!!!!!!!!
Am vazut-o cu adevarat...
Era atat de cristalina,
Atat de mare,
Si straluceau in ea rasfrangeri ale aschiilor mele.

O clipa am crezut ca e un fulg,
Dar cand mi-a picurat pieptul
Am simtit-o... ca plumbul!
Ca gerul!
Ca focul!

Doamne!
Lacrima Ta,
S-o vad aievea,
-e prea mult pentru mine-
Sa-i simt caderea,
-e sublima mangaiere pe care o pot gusta-
Nu pot sa descriu simtirea aceea,
Nu s-au infiintat cuvinte care s-o exprime,
Dar intr-o clipa,
Durerile mele au disparut,
Si n-am mai dorit decat sa raman pe vecie
In Sfanta ta imbratisare.

In seara aceea,
Lacrima Ta,
Ori a anulat gravitatia
Si m-a dus pe mine in cer,
Ori a adus cerul in odaita mea.
Nu stiu bine ce s-a intamplat,
Stiu doar ca toate s-au dus,
Si au ramas doar trei cuvinte:
"Te iubesc Isuse!"