Eu privesc un măr de soi
Fără frunze cu crăci goale
Stă în frig şi stă în ploi
Şi-n a vîntului rafale.

Nu arată asa de bine
Nu-i vremea roadelor să facă
El asa smerit se ţine
Chiar de-i uscă câte-o cracă.

Numai neaua îl împodobeşte
Într-un alb fără cusur
Şi îl schimbă-n mod fireşte
Chiar în gerul cel mai dur.

Frumuseţea ce o are
Din exterior venită
E asa de trecătoare
Şi atâta de lipsită...

Este doar un alb ce vântul
Cu un suflu de răceală
Îi spulberă tot veşmântul
Şi-i lasă crenguţa goală.

Însă când vremea se schimbă
Şi apare primăvara
Cănd peste copaci adie
Vânturi calde-n toată ţara

Din interior îi iese
Frumuseţea adevărată
Florile cele alese
Şi dragostea cea mai curată.

Albul ideal din floare
Te pătrunde armonios
Ca un sunet de cântare
Ca un vânt plin de miros.

Şi se schimbă ca o oază
Mărul nostru cel de soi
Altă vreme îl lucrează
Şi-i aduce lucruri noi.

Frumuseţea adevărată
Zi de zi se conturează
Şi acum altfel arată
Creatorul îl lucrează.

Flori şi frunze laolaltă
Coroana i-o împodobesc
Cu căldură e lucrată
Şi cu harul cel ceresc.

Tot aşa şi-n adunare
Cănd răceala ne cuprinde
Se lucră altă lucrare
Şi Duhul incet se stinge.

De aceia cu căldură
Să lucrăm toţi în popor
Dragostea fără măsură
Să curgă ca un izvor.

Să înflăcărăm iar Duhul
Flacăra Lui să topească
Ghiaţa care ne desparte
Şi iubirea să ne-o crească.

Uite cum sântem şi noi
Cum e mărul cel de soi
Multe din exterior ni-s date
Bani şi case şi palate.

Astea ne împodobesc
Într-un chip cât mai firesc
Iar când vine vremea bună
Când vine a noastră cunună

Din interior lucrează
Duhul Sfănt care veghează
Frumuseţea El ne aduce
Şi-n credinţă ne conduce

La Cel cei plin de viaţă
La Omul Cel mai Frumos
Şi deodată stăm în faţa
Domnului Isus Hristos.