DE NEIMAGINAT!


Departe de Tine, viața-i infern,
Întinde-ţi Doamne braţul patern.
De dragostea Ta eu am rătăcit,
Tu m-ai căutat, până m-ai găsit.
Fii în veci Doamne Slăvit!

Glasul blând şi duios îmi șoptea,
Că doar inima mea mă despărțea,
De-mpărăţia divină ce-o doream.
Auzeam desluşit, dar nu-nţelegeam,
Că-n inimă... eul... păstram.

Citind Scrisoarea Ta de iubire,
Am fost cuprinsă de uimire.
Ochii minţii începură să vadă,
Minunea iertării tot mai clară.
Te vedeam întâia oară.

Am auzit cât eşti de minunat,
Când Te-am văzut, de neimaginat,
Erai splendoarea iubirii sublime,
Vedeam iertarea, ce-n viaţă mă ţine.
Ţine-mă Doamne lângă Tine.

Tot întunericul a dispărut,
Când ochii mei, Doamne, Te-au văzut.
Şi-n vocea dulce şi-a Ta privire,
Era inexplicabilă iubire.
Întinsă... în nemărginire.

Departe de Tine, viața-i infern,
Întinde-ţi Doamne braţul patern.
De dragostea Ta să nu rătăcesc,
Ascultare în toate să-Ţi dăruiesc.
Iubirea Ta... să preţuiesc!

Din toată inima să Te iubesc,
Să urc pe scara plaiului ceresc.
Ochii să-mi fie ţintă la Tine,
Să pot vedea norul, care vine...
Cu Slava Ta... după mine.

Amin!