CREDINŢĂ TESTATĂ
Credinţa noastră e testată
Prin încercări şi valuri mari
Ne vrea puternici bunul Tată
Să fim pe cale temerari...
Ne vrea să fim la înălţime
Când dau năvală oşti din iad
Să-ndepărtăm orice asprime,
Să-i ridicăm pe cei ce cad...
Ne vrea la post, la datorie
Să fim, întruna, veghetori,
Să fim o bună mărturie
În lumea plină de orori.
Adeseori avem credinţă
Ce-i zdruncinată de vreun vânt
De frământăre, neputinţă
Şi nu avem spre Cer avânt,
Iar altădată-i clătinată
De îndoieli mai mici, mai mari
Parcă uităm că sfântul Tată
Ne-a-nvrednicit să-I fim stegari...
Dar suferinţa şi cuptorul
(Cuptor încins de şapte ori)
Ne leagă mult de Creatorul,
Ne-arată calea către sori...
El intervine când talazul
E gata, gata să ne ia
Când dă asalt, din plin, necazul
Şi ne-ntrebăm: „cum vom scăpa?”
Suntem testaţi mai des, mai rar
Conform cu sfânta-I hotărâre
În calitatea-I de Olar
Lucrează-n noi desăvârşire,
Şi-n urma grelei încercări
Încrederea în noi sporeşte
Urmează binecuvântări,
Lăuntrul tot se-nsufleţeşte,
Şi recunoaştem ce-nţelept
E Cel ce zilnic ne dă pâine
Veniţi să-I dăm, mereu, respect
Căci ne iubeşte, ne susţine!
28 Aprilie, 2009