Din zbaterea vremii, din vechiul tumult,
O lacrima clara purtata de vant
Atinge lumina venita de sus,
Lumina ce arde pe culme: ISUS.
Si lumea haina, purtata de duhuri
Zdrobeste cu vorba, loveste cu biciul,
Iar sangele cald, nepatat, fara vina
Tasneste spre ei, dar ei sunt fara mila.
Privirea lui Isus, scaldata-n iubire
Tinteste privirea-ti cea plina de ura
Dar oare te-atinge caldura-i divina,
Sau piatra din suflet devine o stanca?
Poezia ta este minunată, chiar şi din puctul de vedere literar, mai rar se scrie astfel în zilele noastre. Felicitări şi Domnul să te binecuvinteze să mai scrii asemenea poezii.
Imi aduc aminte ca aceasta poezie am scris-o in biserica, chiar in timpul programului de Paste, din 2000.