Cum aș putea eu spune acum c-am isprăvit
Când am atâta încă spre bine de-mplinit?

Când sunt atâtea drumuri ce încă nu le-am mers,
Atâtea lacrimi încă ce nu le-am plâns sau șters.

Când sunt atâtea case în care n-am intrat
Și inimi lângă care n-am plâns sau n-am cântat,
Atâtea ne-mplinite trimiteri sau chemări
Și taine către care nici bănuiesc cărări,
Și gânduri căror încă nu le-am țesut vesmânt,
Și arderi datorate Divinului Cuvânt,
Și lepădări neșterse de-aprinsul plâns amar,
Și jertfe neaduse Cerescului altar,
Și-atâtea datorate mustrări sau mângâieri
Spre vorbele ușoare sau grelele tăceri,
Neîmplinite-acelor cu care am un drum
Prin umbra și lumina aceluiași "acum".
Ce tristă-nștiințare sunt perii cei cărunți
Când calea încă-i lungă iar pașii prea mărunți.

Cum pot să zic că-s gata, o cum pot să zic
Atâta datorie - și n-am plătit nimic.