Cântă lin o rugăciune...

O nouă zi deschide poarta lumii,
Pălind cu raze albe-n astru` depărtat,
Ce se retrage-n spatele luminii,
Cu paşi de zeu pe cerul înstelat.

Iar peste stele ce mai devreme ardeau,
Cu drag înfăşurate de vălul ei uşor,
Mantia nevăzută din al luminii brâu,
Mai scapă câte una în zbor rătăcitor.

Şi către noi coboară Lumina în asalt,
Din porţile de rai iubirea să ne umple,
Ne prinde ca pe stele cu raza-i din înalt,
Cu tot cu gânduri ce năvălesc la tâmple.

Stingher rămâne unul în largul izbăvirii,
Lovind cu sete malul din care s-a desprins,
Iertarea strălucindă pe crucea răstingnirii,
S-o soarbă cu nesaţ, în cupă de s-a strâns.

Gătită e natura să-şi vadă în oglindă,
În lacrime de rouă la subţiori de flori,
Culoarea sa cea verde în soare surâzândă,
Podoaba sa divină purtată pentru noi!

E pacea unei zile, dumnezeiesc izvor,
Rouă de mărgăritare în cunună de splendori,
S-o-mpletim cu bucurie pe al vieţii fir firav,
Cu-n surâs de primăvară, azi din geana unei flori.
***
Din fântâna dorului cântă lin o rugăciune,
Cu-o smerenie tăcută şi o tainică dorinţă,
Ca să sufle către mine vântul graţiei divine
Şi în palma-I să mă ţină ...în această dimineaţă!

12.05.2009