VORBA NEPRIHANITULUI


De-ţi păzești gura, îţi ocroteşti sufletul
De cursa perfidă a întunericului.
În visteria inimii strângi zenitul,
Din dragostea ce dă pace cugetului.

Buza nepotolită cu vorba hidoasă,
Dispreţuitoare, varsă din plin veninul.
Şi lasă moartea zâmbind orgolioasă,
Într-o inimă amară ca pelinul.

Gura neprihănită e izvor de viaţă,
Cu vorbă înţeleaptă, cuvinte alese,
Ce-şi poartă zâmbetul iubirii pe faţă.
Şi-n lumină cuvintele-s cu sare drese.

Cel rău nu ţine la sfat, se ia la harţă,
Îşi varsă ura fără nici o oprire.
El poartă-n piept o inimă de gheaţă,
Cu ochii, de-ntuneric, prinşi în orbire.

O inimă tristă ce-n durere geme,
De vorba iubirii este vindecată.
Cu o vorbă duioasă spusă la vreme,
Inima-n suferinţă e-mbărbătată.

Limba ta să fie ca argintul ales,
Clinchet cristalin cu-nvăţături alese.
Să-ţi fie vorba blândă, sfatul cu sare dres.
Şi din lumină Sfântă, dragoste vei ţese.

Nu fi grăbit, ca să-ţi deschizi iute gura.
Înţeleptul îşi stăpâneşte vorbirea.
Fii cumpătat, pune la gură măsura!
Nu lăsa să ţi se dezlănţuie firea.

Înfrânează-ţi limba de la început,
Cu vorba nechibzuită poţi nimici.
Cel cu duhul potolit e un priceput,
De nu eşti cumpătat, sigur vei zdrobi.

Curmă cearta înainte de a se-nteţii,
Nu uita! Numai ura spune: „loveşte!”
Soarbe din plin din Izvorul vieţii,
Dragostea, ce îţi spune blând: „iubeşte!”
Amin!