Cine sunt eu?
Autor: Marinela Balcu  |  Album: Poezii inspirate-vol.I  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de marinela4Isus in 13/02/2010
Neemia 9:5-6” …Binecuvântat să fie Numele Tău cel slăvit, care este mai presus de orice binecuvântare şi de orice laudă!
Tu, Doamne, numai Tu, ai făcut cerurile, cerurile cerurilor şi toată oştirea lor, şi pământul cu tot ce este pe el, mările cu tot ce cuprind ele. Tu dai viaţă tuturor acestor lucruri, şi oştirea cerurilor se închină înaintea Ta.

Eu nu sunt Iona manios
Sub curcubete,in pustie,
Caci nu a vrut ca sa vesteasca
A Dumnezeului manie.

Dar nu-s nici Iona-acela care,
Din burta balenei salvat,
Vestea-n Ninive pocainta
Si-astfel poporul e salvat.

Eu nu-s Ilie , deprimat
Si-ascuns in pestera de frica,
"Sa fie omorati prorocii !",
Daduse-mparatul porunca,

Dar,care-apoi fiind intarit,
S-a dus lui Ahab ca sa spuna,
In via lui Nabot,ca fapta
Ce a facut-o , nu e buna.

Eu nu sunt Petru,acel care,
De trei ori s-a lepadat
De Dumnezeu,venit din ceruri,
Atunci,cand cocosu-a cantat,

Dar nu-s nici Petru care-apoi,
Cu pocainta se-ntorcea,
Cu multe rugaciuni si lacrimi,
La Dumnezeu,spre a-l ierta.

Eu nu sunt Ioan,care statea
Culcat pe pieptul lui Isus
Si-n liniste el asculta
Tot ce acesta avea de spus,

Dar nu-s nici Ioan , acela care,
Slujind cu patos pe Cristos,
Apocalipsa o scria
Departe-n insula Patmos.

Eu nu sunt Pavel,plin de ravna
Pentru Dumnezeul sfant,
Care prigonea crestinii,
Pretutindeni pe pamant,

Dar,nu-s nici Pavel care-a fost
Trei ani de Domnul invatat
Si-apoi,trimis fiind in lucrare,
Vestea Cuvantu-n lung si-n lat.

Cine sunt eu ? Sunt un nimic,
Un bulgar de pamant si tina
Dar a venit Isus Cristos
Si a adus multa lumina.

Nu sunt ca-naintasii mei
Si nici n-am atata credinta,
Dar cred ca Isus a scapat
Din moarte si a mea fiinta.

Nu fac minuni ca in vechime,
Nu pot pe nimeni a-nvia,
Dar stiu ca masura credintei
Doar Dumnezeu o poate da.

Eu sunt un lut in mana Lui,
Olarul e doar Dumnezeu
Si foloseste pe oricine
Cum vrea El, nu cum vreau eu.

Sunt o stea pe ceru-albastru,
Sunt licarirea din furtuna,
Sunt zambetul din chipu-acelor
Ce le-am spus o vorba buna.

Eu sunt mana si piciorul
Celor ce si le-au pierdut,
Eu sunt ajutorul care
Niciodata nu-i vazut.

Sunt creatia Acelui
Ce-a facut pamant si mare,
Sunt bogatul,care are-o
Mostenire de valoare.

Sunt copilul cel tinut
De Tatal lui in mana Sa
Si de-acolo,niciodata,
Nimeni nu ma va lua.

Sunt "oricine care crede"
Caci asa-m crezut si eu
Si-am primit viata vesnica
De la bunul Dumnezeu.
Amin.
Se distribuie gratuit spre slava lui Dumnezeu.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 3330
  • Export PDF: 2
Opțiuni