Era o seară caldă atunci... cu cer senin şi liniştită,
Aşa de încântător într-un apus frumos de soare,
În culori de curcubeu, câmpia toată împodobită
Scăldându-se în frumuseţea florilor de primăvară.

Sufla un vânt gingaş cu un susur zglobiu şi blând
Împrăştiind în jur parfum îmbătător de sălcioară
Iar de undeva, se auzea un glas aşa duios, plăpând
Acorduri dulci de farmec pline în sunet de chitară,

Se rostogoleau-n oglinda lacului ce strălucea în zare
Dirijind splendoarea norilor ce pluteau măreţ pe cer
Iar în ritmul de amurg, răsună melancolic o cântare
Reverberând încet un cântec tandru, blând, stingher.

Curgea domol şi liniştit o preafrumoasă melodie...
Şi se părea că pentru o clipă timpul parcă s-a oprit...
Se prefăcu-se totu-n jur în dezmierdări şi armonie
Reflectând de sus al stelelor albastru, un rece infinit.

Cânta o tînără... luminată în razele argintii de lună...
Dar deodată, vocea ei plăcută i se prefăcuse în plâns
Vărsându-şi jarul inimii lui Dumnezeu în rugăciune,
Durerea amară şi focul ce-i ardea în sufletul aprins.

Ea îşi lăsase atunci încetişor chitara... înlăcrimată...
Şi pe genunchi se prăbuşise jos în hohote plângând
Din adâncul inimii, cu mâinile spre ceruri ridicate,
Cerea iertare în rugăciunea ei... cu ochii lăcrimînd.

Se făcuse o linişte-n răcoarea serii şi o tăcere adâncă...
Doar zumzetul de greieraşi se mai auzea şi un suspin...
Cu un dor fidel de veşnicie, inima îndurerată se avântă
Predându-şi viaţa în mâna Dumnezeului cel sfânt, divin.

Se întunecase... căci un nor învăluise mândra lună
Şi un vânt zglobiu se mai plimba foşnind prin frunze
Iar tânăra aceea, încă mai plângea şi suspina întruna...
Încet, echoul repetându-i taina rugăcunii de pe buze...

*

E greu să urci atunci când toţi în jurul tău uşor coboară
Pe drumul Golgotei, pe urmele însângerate ale lui Hristos
Când cerul este scopul tău, spre veşnicie doru-ţi zboară...
Spre măreţile splendori eterne, spre tot ce este mai frumos.

*******