Privirea Ta ma arde

Privire Ta ma arde ca jarul,
Ce palpaie in valuri si tine mereu,
Privirea Ta-I senina ca cerul,
Un foc ce il simte doar sufletul meu.

Privirea Ta-i imensa bucurie,
Ce trupul o imparte in mii de galaxii,
Adancitori, sfiosi si gingasi pe vecie,
Sunt limpezi ca cristalul la mine cand revii.

E o coincidenta? cand eu tanjeam de dor,
Dupa a Ta privire si foc clocotitor,
Cand pierduta firea, trecea printre stihii,
Ai rasarit ca zorii, stiam ca ai sa vii.

Nu vreau sa par o umbra, o fila intunecata,
Un chip fara rusine sau fara adevar,
Vreau sa auzi suspinul, sa dau pe fata toata,
A inimii durere, ce-mi face azi prapad.

Si din recunostiinta fiinta mi se inchina,
Si striga de durere plangand langa altar,
Cerand iertare in vorbe, in ganduri si suspine,
Cerescului Parinte, sa se indure iar.

Ca nu vreau sa-mi intinda o mana incordata,
Si nici cu suparare la mine s-o ridice,
Ma lupt sa sting din focul ce azi mi se arata,
Iar greul cel din mine departe ca sa plece.

Si fug de nebuneasca, netrebnica-mi dorinta,
El, Creatorul stie, mai bine ce sa-mi dea,
Ca de pacat e aspra a inrobirii soarta,
Si nu doresc sa fie sentiinta-mi cea mai grea.

Acuma intre lacrimi sunt prinsa, parca, toata.
Si peste mine-s multe ce azi mi se arata,
Nu stiu ce o sa vina cand soarele apune,
Dar vreau ca in marire sa fie si-al meu nume.

Prinsa in adevarul ce nu il pot ascunde,
Doresc o izbavire din lacrimi si amar,
Ca frageda-mi iubire sa zboare orisiunde,
Spre Tine sa se duca pe valuri de clestar.

Eu ma trezesc, priviind la Tine cate o clipa,
Si apoi suspin la gandul sa nu pacatuiesc.
Doar tu imi sti aleanul si dorul ce cuprinde,
O inima bolnava ce spune Te iubesc.

Si iarta ca iubirea-mi se duce-n valvataie,
Azi nu mai pot scapa si nu stiu ce va fi,
Dar Tu cunosti destinul si-a inimii bataie,
Si pui balsam pe rana oriunde vei voi.

AMIN