Amortire

Adanc strabate-n mine teama, in umbra serilor tacute
Si ma inconjoara fara seaman si lasa in urma rani facute.
Din ziua cand se duse totul spre alte locuri de pe cer,
Eu am ramas departe omul, calatorind aici stingher.

Un mit in orele tarzii, cladit din zbuciumata fala,
Si pravalit printre facli, inert la orice socoteala.
Privesc in jur, eterne legi se astern peste morminte,
Si duc cu ele fardelegi, in triste vieti cat de marunte.

Hidoase fete stau gramada, in volbura ce le patrunde
Si se rasfat ca-ntr-o sarada, spre cer in taina ce le ascunde.
De zici ca nu-i decat un vis ce l-ai avut in amortire,
Si nu gandesti de ce-i asa cand iti alegi alta menire.

Nimeni nu va mai urni un ciot din marea cavalcada,
Daca aici, nepasatori, suntem bufoni de promenada.

II

Pierdut-am eu un dor ce aveam ascuns in al iubirii cada,
Cand peste margini ma gandeam ca omul nu-i decat o sfada.
Si de avui un gand maret pus pe al corzii implinire,
S-a risipit printre paleti cand l-am lasat in amortire.

Un sentiment de jale doar se zbate in vant de primavara,
De ce te lasi acuma iar, sa fi o prada asa usoara?
Maret spectacol. Omenirea il face si mai tumultos,
Cand isi ridica in sus privirea spre cei din cercul vicios.

O muzica usor tresare spre cer inalta armonia,
Dar suna ca si o vioara cand nu mai are melodia.
Un pustnic se plimba adesea si-si etala viziunea lui,
Atat a mai avut a spune din arta priceputului.

Nu poti s-aduni nici un susur si nici nu sti de unde sare,
O animatie-mprejur, un zel ce sta in nemiscare.
Nici mana parca n-ai misca, spre cer privesti nemarginirea,
Si Il doresti cu adevarat pe Cel ce este fericirea.

Caci ai vazut de atatea ori ca El se-oprea sa te priveasca,
Si nu te insela cu nimeni in viata asta pamanteasca.
Si confundat cu universul, te scalzi in raze de lumina
Cand ai privit facand demersul ca totul nu-i decat minciuna.

Un sentiment usor tresare, in dimineata ne-nceputa,
Stiind ca iar va fi o zi, dar parca esti mai hotarata.

Amin