Aleargă repede spre Mine!
Autor: Mihăiță Ana  |  Album: Nu mi-e teama de Satan  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de anajoy100 in 25/05/2009
Aleargă repede spre Mine!

Aleargă repede spre Mine,
Nu te uita în urmă cine vine,
Și nu uita că sunt mereu cu tine,
Să-ți dau izbândă și să-ți fie bine!

Eu te păzesc cu-a Mea oștire,
Când e ceva, îți dau mereu de știre.
Nu te-am lăsat și nu te las nicicând,
Iubirea Mea-i cu tine orișicând.

Eu te iubesc cu-o dragoste măreață
Și iți vorbesc în orice dimineață.
Chiar când părerea ta-i că sunt departe,
Privește-n viață, dincolo de moarte!

Și nu uita că sunt cu tine-oricând,
Prin orice-ai trece zilnic pe pământ!
Ți-am dat tărie ca să biruiești,
Căci te cunosc și știu că Mă iubești.

Eu sunt a brațului tău, tărie
Și-a inimii-ți mâhnite, bucurie.
Cu Mine poți să treci de-orice nevoie:
Fii plin de bucurie și de Zoe!

Nu te-ntrista când vântul suflă groaznic!
Cine-i in Mine, zilnic are praznic.
Nu i se umple fața de rușine,
Când el privește și așteaptă de la Mine.

Mihăiță Ana


Zoe = Viața lui Dumnezeu
Scrisa ca si ,,Dumnezeul meu care ma iubesti si-n care ma incred,, si ,,Eu te-nsotesc in clipe de durere,,atunci cand,cu ani in urma,o prietena crestina era internata foarte des in spital,impreuna cu cei patru copii ai ei.Cred ca este o poezie care te-ndeamna sa privesti la Dumnezeu,nu in urma sau la situatii.Este o poezie care te mangaie in acelasi timp si-ti aduce aminte de dragostea ,ajutorul si protectia lui Dumnezeu.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 2450
  • Export PDF: 6
Opțiuni