Pe ape vin la Tine

Pe ape vin la Tine când Tu Isus, mă chemi.
Chiar dacă apa mării purtată de furtuni, în barcă-mi se ridică,
Nu vreau, Stăpânul meu, ca să privesc în jur,
Ci spre a Ta iubire mă-ndrept fără de frică.

Eu știu Isuse, că-n prezența Ta,
Vuietul mării și-al furtunii va-nceta.
Căci glasul Tău puternic, măreț, poruncitor,
Va face să-nceteze, tot ce-mi aduce nor.

Tu esti Acela care, mă-ndemni cu stăruință,
Ca să trăiesc aici, o viață prin credință.
Tu ești cu „I”, Iubire, și din iubirea Ta,
Turnata-i în lăuntru-mi, din plin dragostea Ta.

Ca să-L iubesc pe Tatăl și pe al meu aproape,
Să împlinesc cu fapta-mi, iubirea Ta, Agape.
O, Tatăl meu, Iubite, cât mă iubești de mult!
Ajuta-mă, prin Duhul mereu să te ascult!

Să nu trec de Cuvântu-Ți
Făcând doar voia mea,
Ci să-mplinesc in viață-mi,
În toate, voia Ta!

Așa va fi ferice de mine, pe pământ,
Dorind cu-ntreaga mea ființă, deplin, să te ascult.
Și cugetând într-una la al Tău Cuvânt iubit,
Voi înțelege atunci; atunci voi înțelege,
Ce mult, Tu m-ai iubit!

Amin!
Ana Mihăiță