Doar dragostea rămâne

Înainte, eu scriam:
„Nu mi-e teamă de Satan!”
Dar acum, eu scriu aici:
„Vreau să-i caut pe cei mici!”
Pe cei mici în duhul lor,
Să le fiu de ajutor.

Nu cumva... că sunt mai mare,
Mai vitează, mai cu stare...
Dar, de of-ul lor mă doare!
Vreau să-i caut, să le-alin,
Rănile ce dor, de chin.

Să le torn balsam pe ele,
Ulei Sfânt, prin vorbe sfinte,
Să se-nchidă bube grele
Și s-alerge înainte!

Domnul mi-e înțelepciune,
Fără El n-aș fi ceva...
A venit, trăiește-n mine
Si mă-nvață dragostea!

Pentru că acestea, toate,
Prorocia, cunoștința,
Se vor duce cu pământul...
Nu rămâne nici credința.

Ce rămâne-n veșnicie, e iubirea!
Să nu crezi că ești ceva,
Gâdilându-ți astfel firea...
Ești nimic!
Și gândind adânc acestea,
Vezi-te cât ești de mic!

Ai o mare-nțelepciune?
Ești nimic... și nu cunoști!
Ești un mare-nvățător,
Ești proroc și-n limbi vorbești?

Lucrurile-n jur se schimbă,
Când cu gura-ți poruncești?
Ești cumva predicator,
Și cuvântul mânuiești?

Slavă Domnului, că ești!
Nu rămâi în veci așa...
Și din slăvile cerești,
Se-auzi un glas ușor:
„Ce rămâne-n veșnicie,
Este numai dragostea!”


Amin!