PRESIUNEA LUMII...

Suntem expuşi la tot felul de unde
Ce vin din atmosfera lipsită de cântări
De nu ar fi Lumina, desigur, ne-ar pătrunde
Şi-ar naşte-n noi dezastre, nu binecuvântări.

Nu doar dintr-o parte suntem noi atacaţi
De pretutindeni vin duhuri împotrivitoare
Iar obiectivul lor? – surori şi fraţi
La care să le fure credinţa arzătoare.

Din lume sunt lansate concepte şi idei
Şi-i mare presiunea ce vine să ne rupă
De sfânta părtăşie; să devenim atei,
Să ne-ataşăm, apoi, de o lumească trupă.

Ispite-n pribegie există la tot pasul
Păcatul stă la pândă, e gata de atac
Noian de făr’delegi există-n tot oraşul
Şi nu prea mulţi fac Tatălui pe plac.

E crudul adevăr: sunt mulţi acei ce vor
Să pună-n noi sămânţa deznădejdii,
Să ne despartă de-al nostru Salvator
Şi să ne dea o cupă plină cu primejdii.

Învăţături nefaste, filozofii drăceşti
Ne bombardează zilnic cu forţa lor abjectă
Sunt farse şi minciuni, mulţime de poveşti
Ce vin din iad de la sordida sectă...

Şi nu e de mirare: am fost avertizaţi
De Fiul Jertfei că-n lumea pribegiei
Vom fi sfidaţi, loviţi şi tracasaţi
Şi-asalturi vor lansa torentele urgiei.

Din micile ecrane, sau chiar din cele mari
Otravă vine, zilnic, de ţi se face greaţă
Infernul îşi trimite perfizii emisari
Să pună în fiinţe o stare ca de gheaţă.

De-aceea e nevoie, tot timpul, să fim tari,
Mai tari ca valul ce-aduce apăsare,
Să ne-nmplinim solia fiind mai buni stegari,
În lumea de nevoi să fim lumină, sare,

Şi e nevoie-aici, în valea cu probleme
Să nu uităm, cumva, menirea ce-o avem
C-aşa putea-vom dejuca perfide scheme
Ce vin spre noi învăluite ca-ntr-un ghem.

Vigoarea sufletească nu o luăm din stări
Ce n-au nimic de-a face cu dumnezeirea
Ci din Cuvântul vieţii ce dă iluminări
Şi ne convinge să ne-mplinim menirea.

Spre a putea respinge potopul unui veac
Ce îşi lansează solii să ne cotropească
Există doar o cale, există doar un leac:
Mereu să ne hrănim din hrana sufletească...

De stăm în Adăpostul cu fundament solid
Vom fi păziţi de colbul acestor vremuri rele
Chiar legiuni să vină se vor retrage-n vid
Iar noi văm înălţa cântare către stele.

Furtuni grozave, boli în stare nu vor fi
Să ne strivească dorul de-a fi-n eternitate
Pe Cel ce e Stăpân, întruna,-L vom sluji
Ca să avem în luptă curaj, tenacitate...

Împresuraţi de oşti ce vor să ne distrugă
Cunoaştem bine pe Cel ce ne-a creat
Prezenţa Lui îi pune pe duşmani pe fugă
Şi ne ajută să păstrăm ce ne-a încredinţat.

E tare presiunea, dar El e cel mai tare
Pârjolul când apare ne poartă-n palma Lui
Ne dă avânt spre ţel divina-ncredinţare
Că vom sosi-n curând pe plaiul Cerului.

Suntem expuşi la mii şi mii de unde
Venind din mediul lipsit de Duhul Sfânt
Dar în Cetatea tare noi ne putem ascunde
Acolo e nădejdea ce trece de mormânt.

21 Mai, 2009