Mă uit cu-ngrijorare când marea-i agitată,
Şi mă întreb cu spaimă: Ce-i poate sta în faţă?
Nimic din ce pluteşte şi este prins în larg
Doar sus pe stânca tare, valurile mari se sparg.

Furtuni ce mişcă ape, şi ploile târzii,
Talazuri mari şi grele, şi mari intemperii,
Nimic din toate-acestea pe om nu-l înspăimântă,
Când cu înţelepciune, omul stă sus pe stâncă.

La fel când marea vieţii, loveşte cu dureri,
Cănd lacrimi joacă-n gene şi mă apas' poveri
Eu ştiu că este-o Stâncă, valul de ea nu trece,
Isus Hristos e Stânca,... furtuna, o să plece...

Zideşte-ţi astăzi casa, pe Stânca cea de veci
Chiar dacă mult te doare, şi nici nu înţelegi,
Căci dacă tu ai casa vieţii, sus pe Stancă,
Cu Isus vei ajunge sus, în cetatea sfântă.