Oglindirea

Chemarea Ta Isuse drag, peste pamant rasuna.
Si se intinde far hotar si suflete aduna.
Si striga glasul din cer iar,”E trist ca nu mai este har,
Ce rau ca nu se mai primeste, Cuvantul care se vesteste.

Adanca tulburare si cer, cu luna, soare,
Si strigatul de jale sunt stranse-n disperare.
Un timp atrag atentia spre legi fara trezire,
Cuprinse sunt de ape si date-n amagire.

Si coplesesc in suflet si-l lasa abatut,
In clipa cand semnalul de-aicia a trecut.
Tu du-te fara teama pe calea alintata,
Nici nu ai ideie, cum vei sfarsi vreo data.

Un gol plasat aproape se invartea mereu,
Sa nu mai vezi mesajul ce-i scris in jurul tau.
Se nasc in tine sentimente ce se ridica intr-un loc,
Dar au tarie si nu merg decat in cercuri reciproc.

Si fara nici o biruinta,spre campul cat de trist si gol,
Nu e nimic sa faca fata si cerul parca-i de namol.
Tu-ntampina din nou Cuvantul, cu pace de pe orice val,
Ca este unul care tace si te priveste de la mal.

Dar nu e cazul sa te-apleci si nici nu e atat de amar,
Hai vino si intinde mina ce ti se-ntinde acuma iar.
Aproape e clipa ce cade ca apele involburate,
N-ai sa poti ca sa te duci, din val in val si sa te scape.

Tu tine-ntruna adevarul si Cel ce e in fata ta,
Pururea va fi destinul ce e facut deasemenea.
Iar sa ramana mai departe si sa se-nlantuie in har,
Numai puterea poate face, sa fie totul cat mai clar.

Daca la tine nu-i cladit, pe temelie de granit,
Nu vei ajunge cum doreai, in raiul care il visai.

AMIN