Flori de gând

Ca o cheie fermecată ce deschide-o mare taină,
E cuvântul care curge albul foii înnegrind,
Ca o floare care creşte după apă suspinând,
Dar în suflete rămâne ...un buchet de flori de câmp!

Când mantia de cuvinte se destramă ca o plasă,
Ea o vreme cu blândeţe ca şi coaja pe alună,
Te-a ascuns în miezul dulce şi pătrunsă de lumină,
Prinde-un un fald de poezie, dezvelit sufletul lasă...

Copt ca miezul în găoace, fagure de miere plin,
Sufletul pe foaia albă se aruncă picurând,
Din bruma înţelepciunii, în veşmântele sclipind
Curg cuvintele bătrâne, într-un cântec de alin.

De-ai tot adunat pelinul din cuvintele amare,
Tânguinde printre gânduri, prinse-n laţe de liane,
Frâul liber dă iubirii, rupe-i inimii din strune,
Până plânsul le slăbeşte şi strânsoarea le mai curmă.

Puse două câte două, pe cuvinte-naripate,
Urcă treaptă după treaptă înspre pacea cerului,
Eşti o stâncă în credinţă, tu zidit în ea rămâi,
Şi aprinde rugii rugul cu a inimii bătăi...

Iar în ruga-ţi arzătoare, cu o mângâiere sfântă
Când Isus te ia în palma-i, din buchetul inimii
Se desprinde în tăcere floarea liniştii, a păcii
Şi sfârşeşte în cuvinte ...iară foaia ne cuvântă.


16.06.2009