Iubire, cuvânt fermecat,
Ce omul te caută mereu!
Tu faci dintr-un om ne-nsemnat
Un fiu preţuit de Dumnezeu,

Căutată eşti de om pe pământ
Dorind să împartă cu tine,
Tot ce are mai drag şi mai sfânt
Pentru tine iubire le ţine...

Dar nu toţi cunosc locul tău
Nici felul în care Te caută,
De-aceea rătăcesc ei mereu!
Nu-ţi cunoasc ei menirea-ţi trasată

Ei nu ştiu să caute comoara
Ce ascunde în ea fericirea,
Nu ştiu că Tu eşti Doamne scara
Iar la capătul scări-i Iubirea!

Ei nu ştiu că pământul oferă
Doar iubire vopsită-n culori,
Se spală la ploaie-n spre seară
Dispare ca petala de flori!

Dispare ca ceaţa în zori
Sub razele calde de soare
Şi-apare în viaţă doar nori
Aceasta e iubirea-n culoare,

Aceast e iubirea de-o clipă
Ce-ţi dă doar impresii cereşti,
Ea vine şi trece în pripă
Şi-n urmă rămân numai măşti!

De vrei dragul meu să găseşti
Iubirea ce veşnic rămâne...
Să cauţi în locaşuri cereşti
Iubirea s-a jertfit pentru tine.

Ea moartea a primit-o odată
De dragul unui om muritor,
Iubirea n-aşteaptă răsplată
Te vrea să îi fii moştenitor!

Iubirea-i cuvântul de aur
Acelui ce-a adus-o pe pământ,
Iubirea e cerescul tezaur
Al Domnului nostru cel sfânt.

Cu ea traversezi orice dealuri
Şi văile adânci le poţi trece,
Cu ea ai s-ajungi pe meleaguri
Cereşti, unde ea te va duce....

18.06.2009gl