MI-EŞTI ANCORĂ...

Mi-eşti ancoră ce nu se frânge
Mă ţin de Tine, Domnul meu
Cu Tine pot furtuni învinge
Şi pot mărgăritare strânge
Că-mi dau Lumină pe traseu.

Eşti ancoră ce îmi susţine
Pe marea vieţii luntrea mea
Când multe valuri dau în mine
Simt noi puteri venind din Tine
Şi raze din ETERNA STEA.

Am fost hoinar în lumea largă
Pe căi pustii, total, pierdut
Şi bine ştiu: fiinţa-ntreagă
A început în jos să meargă
Căci, o, Părinte, Te-am vândut.

Şi am ajuns, purtat de vânturi,
Prin spaţii ce-mi dădeau fiori
Doar spre neant aveam avânturi,
Treceau prin mine multe gânduri
Dar toate-mi produceau terori.

Dar a venit o zi măreaţă,
O zi cum alta n-a mai fost
Când m-ai privit, direct, în faţă,
Când mi-ai dat cupa cu dulceaţă
Şi-ai pus în mine sfântul rost.

De-atuncea am stabilitate
Mi-eşti ancoră, tărie, far
În situaţii complicate,
Chiar şi în cele disperate
Ştiu că-s învăluit în har.

George Cornici/ 21 Iunie, 2009