Spre zările senine privesc cu-nfrigurare
Sperând să îţi văd chipul gingaş, o dulce floare!
Cum luna străluceşte semeaţă printer stele
Tot astfel tu frumoaso pe bolta inimii mele!
Pe cerul meu cel galben, frumosu-ţi chip îl port
Şi el se-nseninează, dar asta nu e tot.
Cu ochi-ţi ca smaraldul, copii-i cucereşti
O zână minunată, mai dragă ca-n poveşti:
În lumea de păcate o pură să rămâi!
Dorinţa mea din urmă sau gândul meu dintâi?
Zeiţă eşti sau înger pe valuri de ocean?
Nu ştiu să-ţi pun un nume, însă eşti tot ce am,
Eşti găndul bun şi dulce, frumoasă poezie?
Eşti dorul de pe lună ce sufletul mângâie?
Tu eşti din altă lume, iar eu biet muritor
Pribeag mergând pe cale, purtat de al tău dor
Secat ca şi izvorul ce soarele-l străbate
Dar merg tot înainte, nu mai pot da în spate,
Încet mă sting, dar dulce şoptind numele tău
Oricât de rea-ar fi lumea, te voi purta mereu
Căci nimeni, n-o să poată pătrundă-mi inima
Tu vei rămâne zâna-mi ce ştie a mângâia,
Deci zână tu mă iartă că eu biet muritor
Avut-am îndrăzneala s-ating al tău picior.
Eu am doar bucuria că te-am zărit odată
Că nu îţi pierzi nădejdea!
Fi binecuvântată!