Ochi si dorinte
de Octavian Sarb

Cand, in viata am ales,
O campie blestemata,
Multa vreme am cules,
Spini cu mana-nsangerata.

N-am stiut ca ochiu-nsala,
De pe inaltimi senine,
Am privit fara sfiala,
Si, mi-am zis:- Acolo-i bine!

Era iarba din belsug,
Turmele-mi nenumarate,
De cu zori pana-n amurg,
Se hraneau pe saturate.

Dar, cu toata bogatia,
Ce era-mprejurul meu,
M-apasa vinovatia,
Inima-mi suspina greu.

-Unde sa Il caut, eu, oare,
Pe Mantuitorul meu?
Nu prea vad in jur altare.
-Cum sa dau de Dumnezeu?

-Doamne, am strigat cu teama,
Iti aduci de min` aminte?
Iata ca traiesc o drama,
Am uitat de cele sfinte!

-Mai este har si pentru mine?
-Aici jos din valea mortii,
Poti pe inaltimi divine,
Sa-mi indrepti acuma sortii?

S-a facut tacere-adanca,
Se simtea durerea-n cer,
Un suspin, ca o porunca:
-Cin` va cobora la El?

.......................................

-Eu, se auzi deodata,
-Eu, chiar Fiul Tau iubit,
Proslaveste-Ma indata,
Caci si Eu Te-am proslavit!

Acest ''EU'' este odihna,
Sufletelor intristate,
Ce nu pot sa-ndure schisma,
Provocata de pacate!

-Esti si tu printre acestia?
-Ai tu sufletul trudit?
-Vrei sa intri-acum in oastea,
Celui vesnic odihnit?

Pocaieste-te indata,
Scapa de al tau pacat,
Caci pe crucea intristata,
Hristos Isus l-a curatat.

Ridica-ti ochii din tarana,
Iarta, cum ti s-a iertat,
Si, pe crucea fara vina,
Stai umil si ne-nfricat.

Caci, sfarsitul este-aproape,
Iar cununa pregatita,
Nu te da jos pan` la moarte,
Pana-n gloria slavita!

Oradea 3 Mai 2009.