NADEJDEA SUFLETULUI MEU


Isus, nădejdea sufletului meu,
Mi-ai șters des lacrimile amare.
Și-am simțit iubirea Ta mereu,
Ce-a curs în binecuvântare...

Şi ai aprins al inimii dor nespus,
Ce râvnește podoabele sfinte.
Şi sufletul caută veciei răspuns,
Din Scriptură în divine cuvinte.

Mă iubești mai presus de orice,
Cu o iubire adâncă-n eternitate.
Mi-ai revelat frumusețile veşnice,
Calea mântuirii, a vieţii întâietate.

Ai transformat gândirea mea,
Purtând-o prin lumina divină.
Chiar ce gândirea nu-nţelegea,
Primea cu încredere deplină.

Mi-ai șters durerile amărăciunii.
Şi cu pâinea vieţii m-ai hrănit.
Mi-ai dat arvuna-înțelepciunii,
Pe drumul care mi l-ai pregătit.

Scriptura m-ai pus s-o cercetez,
Să urmăresc fiecare profeție.
Şi mi-ai pus în inimă un crez,
Că am un loc în a Ta-mpărăţie.

Alături ai fost și eşti întotdeauna.
Şi îngerii îi pui să mă păzească.
Veghezi asupra căii mele-întruna,
Paşii, drumul să nu-l rătăcească.

Mi-e sufletul mai plin de Tine,
Inima-mi rezonează în iubire.
Căci Tu te-ai îndurat de mine...
Şi-n har primit-am mântuire.

Amin!