– Este cineva pe-aicea care cumpără suspine?
Am atâtea adunate!... Toate tolbele mi-s pline!
Am oftaturi, multe lacrimi; toate puse în desagă.
De vă trebuie, v-ajunge pentru înc-o viaţă-ntreagă…
Nu le vând ca voi să plângeţi, să oftaţi în miez de noapte:
Ştiu că-n voi vor prinde aripi, devenind Dorului şoapte...
Voi veţi şti c-a lor plutire va fi-o dulce mângâiere
Când aripa şoaptei sfinte va fi-atingere-n durere.
Hai! Veniţi la cumpărare! Am şi lacrimi nestemate:
Am cules în suflet doruri, plâns de soră ori de frate...
Pe a inimii petală adunat-am doruri, vise...
Vi le dăruiesc prin versuri, tot cu lăcrimioare scrise...
Am şi-n gene, de vânzare, dor de frate-n miruri plânse...
Şi pe-acestea azi le-aş vinde ca pe briliante strânse.
Îmi sunt dragi că străluceşte-n fiecare doar Iubirea!
Of!... Eu nu le-aş vinde, Doamne! Făr' de preţ le e menirea!
Cu-atât drag mă uit la ele şi le-alint cu line versuri!
Când le strâng din nou în pleoape, plâng în clătinate mersuri...
- Scumpe-a' mele lacrimi calde şi prea îndelungi suspine!
Vă va preţui oftatul cineva mai mult ca mine?!...
– EU!... se-aude-ncet o şoaptă care-mi înfioară dorul...
EU, Maria: Domnul Slavei, Cel-ce-sunt, Învăţătorul!
– O, Rabuni, Mir de lacrimi! Dorul mi-e suspinul greu...
Blând, spre ea, Învăţătorul ’tinse braţ de Dumnezeu...
– Vreau ca EU să cumpăr totul: lacrimi grele şi suspine,
Dorurile strânse-n taină, plânse-apoi pentru oricine.
– Ce-ai să faci cu-atâtea lacrimi?!... O, Rabuni! De ce plângi?!...
Ce suspini oftând amarnic?... De ce mâinile îţi frângi?!...
– O, copilă, nestemate-n Nestemate se plătesc...
Acum plec... Plec la Golgota, să v-arăt cât vă iubesc!...
Duc acolo tot suspinul şi păcatul omenirii...
Răstignirea fi-va preţul cel mai mare al Iubirii.
Daţi-Mi Mie tot ce doare, orice lacrimă tăcută!
Vă voi da, în schimb, Iubirea care Pacea o sărută...