"Nu va impietriti inima ca la Meriba",
se aude azi acelasi bine-cunoscut ecou,
"Nu Ma binecuvantati cu limba,
iar sufletul va este ca, cojile de ou!

Departe va e gandul, la ce-ati lasat: Egiptul,
gustul de carne nu l-ati uitat de fel,
dar truda si robia, uitara-ti pe de-a randul,
trufia va e haina, si lacomia tel.

Acum cartiti, tagaduind puterea,
desi vedeti minuni venind din cer!
A trebuit sa se despice marea,
ca voi sa treceti, liber nestingher!

Si tot nu credeti, vai de voi sarmanii,
cum veti pierii cu toti in pustiu,
Pacatul vostru vor rascula dusmanii,
iar plansul vostru, fi-va prea tarziu!"

Astazi la fel crestinii-s razvratiti,
la fiecare pas se plang ca nu au carne,
sau plictisit, cartesc, nu-s multumiti,
iar gandul inapoi ii chinuie prea tare!

Desi-am vazut cu ochii a noastra libertate,
platita cu mult sange, de-un fiu de Dumnezeu,
nepasatori intoarcem al nostru garbov spate,
crezand ca ni se cade sa ripostam mereu!

De ce suntem cu toti cu inima-mpietrita?
De ce nu n-i se-ndoaie genunchii in pamant?
De ce a noastra voce semeata se ridica?
De ce-n al nostru suflet nu este Duhul Sfant?

Cadem de la credinta ca mustele-n otrava,
asa usor satana, ne-atrage-n cursa lui
si apoi cu ranjet sadic ne-asaza pe o tava,
departe sa ne duca din fata Domnului!

Egiptul e pacatul, pustia e rasplata,
apa din stanca totusi e dar nemeritat
iar mana e iubirea cereasca fara plata,
ce-ar trebui pastrata-n suflet ne-ncetat!

Sa nu uitam ca-n fata e tara cea promisa,
cu miere, lapte dulce si tot ce e frumos,
de-am obosi la poarta si n-am intra in casa,
tot dumul nostru frate, sa stii nu-i de folos!