Un strop din taina sfântului botez
Mi-a deschis inima înspre Hristos,
Spre Ţara sfîntă eu, înaintez...
Căci nu mai sunt de-acum un păcătos!
Nu prin puterea îndelednicită,
Am fost eu transformat de Dumnezeu
Ci printr-o jertfă sfântă dăruită
De El ca să ajung copilul Său!
Nu datorită mie, sunt salvat
De felul cum trăit-am pe pământ,
Ci jertfa sfântă m-a răscumpărat
Să pot trăi odată cu Cel sfânt!
N-am avut merit să primesc răsplată
Şi nici cu bani n-am cumpărat iubirea
Ci dragostea a unui veşnic Tată
A trimis Fiul Său în calea mea!
El m-a găsit pierdut prin labirinturi
Legat în lanţuri de stăpânul lumii,
Duhu-mi era zdrobit sub lovituri
Şi mă zbăteam în carapacea humii
Dar Cel ce a venit din strălucire
Fiul Acelui ce-i Nemuritor,
Şi-a aruncat spre mine o privire
Îndată mi-a veni în ajutor!
Cu o durere-n piept strigă îndată:
- Cine-i setos să vină ca să bea
Din apa vieţi fără nici o plată
Căci am plătit un preţ, cu viaţa mea!
Şi din mulţimea ce era legată
Înaintând cu paşi greoi şi reci;
Am auzit chemarea unui Tată
Şi m-am întors pe-al cerului poteci!
Cu mine-alături au venit şi alţii
Şi tot mai vin la sfânta Lui chemare!
În taina unui sfât botez cu fraţii
Noi ne-am unit pornind la sărbătoare!
Se bucură toţi îngerii în ceruri
Şi Tatăl care-a întocmit lucrarea
Şi Fiul ce ne vrea cu El de-apururi!
Acolo sus, unde e fericirea!
De-ai rătăcit şi tu amicul meu
Pe drumul care duce spre pustie?
Şi pentru Tine-un Fiu de Dumnezeu
Murii pe cruce să-ţi de-a apă vie!
Căci seceta e mare pe pământ
Şi n-ai să reuşeşti fără Isus,
De îţi predai viaţa Celui sfânt
Vei fi cu sfinţii-n Patria de sus!.
28.07.2009gl
Domnul să ne ajute să fim Acolo cu toţi cei mântuiţi.