1.Doisprezece erau fii
Ce Iacov îi avea,
Dar mai mult din toți feciorii
Pe Iosif îl iubea.
Născut chear la bătrîneță
El de frați n-a fost iubit
Pentru haina cea pestriță
Și pentru a lui pîrât.

2.Iar când Iosif--visătorul,
Visele-și le povestea
Prezicându-și viitorul,
Ura lor se aprindea.
“Ce înseamnă visul ăsta?
Tu mai mare peste noi?”
Îl mustra de-acum și tata,
Dar păstra în minte tot.

3. Într-o zi, tată-l trimise
La frati, ce oile pașteau
Ei, vazindu-l ca veni-se
Să-l omoare se-sfătuiau.
Apoi toți au hotărât,
Ca cu douazeci de-arginți
Rob să-l vândă în Egipt
La ceata de madianiți.

4.Pe tatăl lor l-au mințit
Și Iacov mult a plâns amar
Gândind că Iosif a murit,
Dar el slujea la Potifar.
Pe tot ce Potifar avea
El a ajuns mai mare,
Căci Dumnezeu cu el era
În fiece lucrare.

5.Și când stăpâna lui a vrut
La păcat să-l împingâ,
El de ispită a fugit
Ca-n temniță s-ajungă.
În temniță la dregători
Le tâlcuiește visul:
“Paharnicule-n post te-ntorci!
Pitare—ți-a venit sfârșitul.”

6.Doi ani în temniță mai trec
Pîn vede Faraonul visul
Dar magii nu il tălmăcesc
Și-i adus Iosif la dânsul.
“Nu eu, ci Domnul meu
Îți tîlcuiește visul:
Șapte ani de foamete și greu
V-a încerca Egiptul !

7. Și dacă-un om priceput
Vei pune tu în țară
Sa strângă-n anii de belșug
A cincea parte în grânare.
Va fi scăpată țara ta
De foame și de moarte.”
Și Faraon atunci l-a pus
Mai mare peste toți și toate.

8.Din multe țări lume venea
La Iosif, grâu să cumpere,
Chear frații lui,ce începeau
De foame ca să sufere.
Când la Iosif au sosit
Să cumpere merinde
Pe ei el i-a recunoscut,
Dar ei n-aveau de unde.

9.Și toți cu fata la pămînt
Înaintea-I se aruncase,
Așa că totul s-a împlinit
Cum el demult visa-se.
Atunci Iosif gînd și-a pus
Să-i pună la încercare:
“Aduce-ți pe Beniamin,”a spus
“Ca să vă dau crezare.”

10.Și după ce pe Simeon
Îi l-au lăsat zălog,
S-au dus de la el și Faraon
Cu argint în saci, cu tot.
Iacov nu vroia să dea
Mezinul mult iubit
Dar de ales el nu avea
Căci grâul s-a sfârșit.

11.Luând băiatul,dar,și argint
Toși frații au pornit
Și cu Iosif s-au întâlnit
Iarăs în Egipt.
La masa lui i-a invitat
Cu alesele bucate;
Cu toți ei s-au bucurat
Uitând parcă de toate.

12.A doua zi când s-au pornit
Cu sacii plini spre casă
Pe loc a fost descoperit
Pahar și-argintul ce-l luase…
Iosif însăși poruncise
Să fie pus în orice sac
Înapoi chear tot argintul
Pe care grâu au cumpărat.

13.La Beniamin era paharul
De dregatorul lui băgat.
Frații-au strigat în glas amarul:
“Pedeapsă pentru al nost’ păcat!”
Și-au alergat să mijlocească
Pentru iubitul lor mezin
Ca tatăl să nu se sfârșască
De jalea lui Beniamin.

14.Iosif n-a putut să rabde:
“Eu sînt Iosif!”a strigat
Și-au izbucnit cu toți în lacrimi.
Și-ndată s-au îmbrățișat.
Atunci Iosif lor le-a zis:
“Să nu vă întristați,
Nu voi, ci Domnul m-a adus
Aici ca toți să fim salvați.”

2008